Poezii

panorame am văzut o panoramă într-un autobuz cu oameni atât de răi încât am exclamat: ,,e mare lucru să fii om rău!,, ,,- și mai mare să fii om bun!,, îmi replică bătrânul

te am iubit dintotdeauna nu te-am știut niciodată nu te-am întâlnit niciodată nu mi-ai vorbit niciodată nu am întâlnit niciodată narcisele în drumul nostru

semn poemul infinită întrebare infinit răspuns drumul dintre început și poem rătăcite unde prin mii de secunde viori nepătrunse în

întru priviri două stele surori îmi veghează somnul rănit de vise noapte de noapte îmi vindecă

șirul cu patimi am venit din patimă să nasc patimi pentru a pătimi inima-mi a plâns prin renașteri

dincolo de zid în seara aceea liniștea cobora prin frunze din pomul trist a apărut furtuna și noaptea dincolo de zid

cu aceeași corabie pasul tău e aidoma cu al meu durerea mea e ca a ta pe același drum am călătorit amândoi

despre dragoste scriu despre dragoste din ea sunt zămislit din prima zi sunt hrănit cu iubire mi-a călăuzit pașii pe

de nu știu unde cineva mă striga de nu știu unde ea la care îmi purtasem gândul toată ziua dintre

în așteptarea ta închis în liniște crângul înverzit mă adoptă o mângâiere din codrul încărcat de ploi

tandrețe romantică culoarea tainei din patimă mov înger și cumpătare din mâini curge apa vieții

dacă pleci dacă pleci nu îmi lua nopțile sfârșite în lacrimi zilele fermecate de ochii tăi să nu le duci ia doar clipa primei

trup făr\' de noroc prin ceața amintirilor drumul e lung te depărtezi alergi spulberându-ți trupul să te pierd te văd

când vom călători când vom călători o infinită ocolire va fi căutarea se vor aprinde lumini se vor forma noi stele la sărbătoarea

umbra deseori în nopți cu veghe străbat tărâmuri posibil locuite cândva încarnat în pasăre Phoenix cu aripi

furtuna bat cristale în ochiul întredeschis prin anotimpuri lumini reîntărindu-mă prin păduri cu

mai caut cândva fiecare pas îl făceai pentru mine călători îndrăzneți erau înghițiți de nepăsarea ta cândva

te mai caut mai plutesc păsări deasupra codrilor sfidând înălțimea brazilor cu glas amenințător umbrele pădurii mă

mă vei găsi nu veni fără lumina nopții să aduci cu tine toate umbrele pădurii să aduci floarea de vișin așezată

în leagănul ierbii lancea privirii tale nu mă poate străpunge în armura soldatului oblăjit de trădarea ta

aș fi dorit aș fi dorit idilă să fi fost să nu fi cunoscut negre gânduri de iubire să nu mi te amintesc în zarea cu

pentru tot ce ar fi fost din ce a fost semne de suflet văpăi în ochii tăi spre cerul înstelat nimic nu a mai rămas pentru

din legile firii mâinile noastre s-au întâlnit deodată fructul a rămas pe ram în livada cu vișini de atunci alerg mereu

urme nu atingeți sunt urmele iubitei din nopțile trădării

tangentă ochii iubitei mă vor privi chiar și atunci când voi fi pe aripi de vânt zidire privirile

spre tine trec prin înserare drumul ce îl voi face va fi spre tine voi cit aștri venind

amânare sacrificat trup prin patimi nopțile te-au iubit zilele te-au ucis zeii te-au sacrificat

ACASA Liliacul din fata casei a inflorit din nou ca in fiecare an duzii promit mai mult ca oricand sa lase fructul negru pe pamant

De unde vin La ceas tacut las linistea sa curga in fibrele-mi subtiri precum o cadere printre stele la ceas tacut