Poezie
Ritm verde
vers alb
1 min lectură·
Mediu
Am privit sus.
Ochii mi s-au ridicat catre verdele infinit
De deasupra Universului meu.
Si-am ramas pierduta in frunzis...
Sufletul mi s-a umplut de viata.
Mi s-a facut dor de trunchiul sau...
M-am apropiat
Si l-am strans intre brate
Cautand sa-i simt durerea si sa i-o alin.
Mi-a soptit: \"Sunt batran\".
Am inceput sa-l plang;
Plangeam impreuna.
Eu cu lacrimi,
El cu roua pura din ceruri.
O picatura mi-a alunecat pe obraz si am sorbit-o;
Seva lui curge acum prin venele mele.
Mi-a soptit din nou cuvintele cutremuratoare:
\"Sunt batran, prea batran\"...
Se facuse deja toamna,
Eu eram langa acelasi arbore
De doua anotmpuri.
Timpul nu mai exista,
Doar frunzele se schimbau.
Le-am ridicat de pe pamant fragile, fosninde;
Si rasare o mladita zambind verde:
\"Sunt a lui\".
013694
0
Finalul m-a trezit un pic din visare...putin comic, viu...
Mai trec...morticia:)
ps: n-am patruns inca in sensul textului:(, da\' mi-a placut!