Poezie

Disperare

Altarul sufletului meu

1 min lectură·15 februarie 2006

Mediu

Sunt orb și nu zăresc lumina,

Să mă ajuți, întind eu mâna,

În întuneric m-am trezit,

Degeaba… mâna ta nu-i de găsit!

Sunt trist și singur, mamă, cât mă doare!

Eu m-am trezit în lumea fără soare.

Căci fără tine n-am nimic pe lume;

Nu am nici ochi și nu mai am nici nume.

Nu am nici vânt și n-am nici primăvară;

Nu am nici flori și nu mai am nici vară,

Nu am nici soare și nu mai am nici lună

Și fără tine nu mai am nici mumă.

Nu mai am dor și nu mai am iubire;

Și nici nu pot ca să-mi mai vin în fire,

Și de copii uitat-am ca de soare,

C-așa e, vai, când mama moare!

Aș vrea să pot întinde mâna, să te simt,

Când mi-e mai greu, aș vrea ca să te mint;

Să-ți spun măicuță dragă că mi-e bine,

Dar… cum să-mi fie mamă fără tine?

Cluj - Napoca

27.02.2005

002.290

ilona braica. “Disperare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ilona-braica/poezie/166006/disperare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.