Jurnal
DE VORBÃ CU MOARTEA
Altarul sufletului meu
2 min lectură·
Mediu
Stau șî plâng, lingându-mi rănile,
Simțind în gură, gustul amar al înfrângerii,
Simțind că puterile, m-au părăsit demult;
Că nu mai pot lupta, că orice-ar fi...
NU MAI POT!!!
Am luptat cu toată ființa mea,
M-am agățat cu dinții și unghiile,
De ultima fărâmă de viață;
Am cerut ajutorul celor dragi...
DEGEABA!!!
Și-acum, când vezi că nu mai pot,
Stai și aștepți, răbdătoare,
Să mă predau, să mă iei cu totul în puterea ta;
De parcă nu tot acolo voi ajunge...
DAR ÎNCÃ NU!!!
Vreau să le spun alor mei,
Cât de mult i-am iubit... de parcă n-ar ști!
Și mai vreau să le spun, că nu vreau să-i părăsesc,
Dar... am pierdut lupta și trebuie să mă predau,...
DEȘI NU VREAU!!!
Mă vor plânge sau nu, doar viitorul o va spune;
Jalea și dorul după mine, inima le-o va frânge,
Că doliu vor purta, nu știu de are-a face,
În inimi vor afla și jalea după mine și alinarea mea;
CÃCI MÃ PREDAU!!!
...Și mama se stinse în liniște, cu trupul chinuit,
Cu chipul schimonosit de chinul luptei;
Dar în trupul ei chircit de boală, în ochii-i îngroziți,
În spatele măștii mortuare, se vedea în sfârșit;
LINIȘTEA, DAR NU ABANDONUL LUPTEI.
TOTUȘI N-A FOST ÎN ZADAR!!!
Cluj-Napoca 13 februarie 2005
022932
0
lupta dureroasa in versuri.O lupta cu moartea.Vointa de a trai.Vointa unei persoane ce nu se da batuta,desi in final accepta deznodamantul nu pentru ca vrea,ci pentru ca acesta este mersul lucrurilor.Il consider un text bun!Succes !