ceva neesențial vs ea pleacă din tine

Cu scuze autorilor, desigur, dar mi s-a părut prea funny chestiuța asta ca să nu mă dezlănțui. De fapt, chiar nu e răutate, e doar motiv de râs sau zâmbit, după caz, și nici măcar pe seama textelor (decât cel mult astea de mai sus), că ce am avut de zis la unul din ele am zis direct sub el :p
Mi se pare un joc drăguț de creative wrinting până la urmă :p

nu ar trebui incadrat la \"[tentativa de] parodie\"?

Păi nu stiu dacă există ... nici tentativă, nici parodie.
În plus, dacă a tăia bucățele de ziar și a le extrage din pălărie este poezie, a pune la negativ niște versuri din alte texte nu văd de ce nu ar fi poezie.
La fel, dacă aș lua premiul nobel pentru literatură și aș prezenta un perete de toaletă cu
Anca+Liviu=Love (scris cu roșu)
și mai jos
CAUT STÃPÂNÃ 0745678998 (scris cu negru și majuscule)
și aș spune tuturor că iată - aceasta este o poezie, eu cred că 80% ar spune \"ce poezie frumoasă\".

mi-a plăcut finalul: sau un răsărit care își ia chiar și soarele cu sine (deci întuneric) sau doi sori (chiar dacă unul mai mic), deci o lumină atât de puternică, încât eset echivalentul orbirii (și aici am o bănuială că nu întâmplător...).

cineva, de curând, îți reproșa la un text sau la un comentariu (nu mai caut, dar parcă la un comentariu și parcă L. Ancuța) că oricine poate desființa un text (și) astfel; încercarea ta (reușită sau nereușită nici nu contează, pentru că poate fi considerată astfel în măsura în care și textul este des/considerat nu convinge; nu convinge mai ales pentru că, așa cred, nu învinge.

și fotografiile au negativ, dar n-au... căutare.

Vasile, mă ucizi când îmi demantelezi toate toanele și jocurile ....Te urăsc puțin pentru asta.

Adevărul e că, pe lângă cu ce m-ai prins tu, eu cred că citim, apoi decidem intuitiv că textul ne place sau nu, funcție de starea noastră de moment, de vremea de afară și uneori și de text sau autor (evident exagerez).
După ce știm că ne place sau nu, argumentele vin implacabile, reci, raționale. Sigur că poți așa desființa orice (chiar leonard îmi spunea asta), inclusiv textul care mi s-ar părea cel mai bun scris de mine (am și încercat să o fac la un moment dat).

indeletnicirea asta a ta - care e una gregara, de fapt - nu e noua [nici] pe site. si, pentru ca nu sunt chiar atat de usor hipnozabila, ia premiul nobel (cel putin) si... mai vedem / vorbim.

erata: hipnotizabila.

Silvia, regret daca te-ai suparat. Dar chiar daca stiam ca te superi, tot as fi facut asta. Habar nu am cat e de noua, repet, te grabesti daca vezi o pastisa in primul rand. Iar ca s-a nimeeit textul tau e o intamplare, era imediat sub si a venit la indemana.

cred ca intre noi a fost o mica dezbatere. exista si o scara a autografelor.

în definitiv, nu te pot contrazice, procesul lecturii și natura reacției stârnite de această lectură, chiar dacă nu îți aparțin în totalitate - pentru că sunt condiționate inclusiv de factori exteriori ție, te reprezintă; iar tu spui (cel puțin eu așa înțeleg din cele afirmate de tine, dacă mă înșel, corectează-mă) că analiticul succede intuitivului (determinat aici de o problemă de \"gust\": îmi place/ nu-mi place); eu spun că s-ar putea întâmpla și invers; ca să avem o primă reacție pozitivă/negativă și abia analiza să demonstreze că ne place/nu ne place un text.

nu vreau să fiu înțeles greșit: nu iau apărarea textelor incriminate (măcar din simplul motiv că nu am exprimat o părere asupra acestora); ci observ numai că deseori granița dintre ludic și facil este extrem de sensibilă; cum am afirmat deja, îmi place că încerci să tulburi (apele), dar una e să o faci construind un pod și alta e să dai cu pietre la suprafață (să faci broasca); dacă simți nevoia să-mi răspunzi ceva de genul: și ce treabă am eu cu asta?, gândește-te o clipă că oricine (și am ajuns de unde am plecat, la comentariul anterior) îți poate reproșa același lucru: tu ce treabă ai cu cealaltă treabă?

de aceea m-am bucurat că ai folosit verbul a demantela; dacă tot stricăm defensiva, măcar ofensivei să îi dăm strălucire...

nu te contrazic nici in cazul situatiei inverse de care amintesti, insa la mine se intampla mai rar sa nu imi placa, apoi, peste o vreme, sa recitesc si sa nu inteleg de ce prima oara nu am gustat un text altfel bun.
asta probabil si pentru ca sunt oarecum superficiala, recunosc. iar in punctul asta, broscutele pe apa mi se par la fel de ok. superficialitatea chiar imi place, chiar o consider onorabila, nu cred f tare in ultimul timp in cautatorii de comori din adancuri si etc, desi uneori si eu am tendinte din astea. cred mai mult in doar sa atingi suprafetele, fara sa lasi urme, fara sa faci rau. asa, ca un abur care se lipeste o foarte scurta clipa de suprafata metalica, lasa cativa stropi de apa sa se evapore mai tarziu, apoi dispare cu totul si nu se mai naste niciodata. e o candadoare si o frumusete teribila in asta si o forta teribila chiar nemanifestata.

daca in tonul folosit deduc corect un usor zambet, atunci cu atat mai bine :)