Ilie Grigore

sângele-mi freamătă la fiecare atingere a privirii tale de ochiul meu preaplin de iubire, clopotul inimii vibrează-n turbare la auzul glasului tău ce-mi îndeamnă tot trupul să fiu bărbat mă

s-au deschis în noaptea aceea mormintele lumii și s-au umplut de lumină dar mormântul Lui era Gol

aseară, pe strada popii, am ocolit o fată cu chipul de lună, ochii-i străluceau a fiară nebună, căutau, parcă, spre capătul străzii se grăbea, urmându-și destinul pe strada străjuită de

îmi vin în mine acum vorbele unei bătrâne despre niște tineri români care și-au vândut tot apartament, firmă, mașina, și-au lăsat părinții singuri în țară să lucreze o grămadă de

dincolo de poarta curții noastre începe lumea, cea pe care o știm cu toții, curtea noastră e înconjurată din toate părțile de curțile altor porți, înconjurate de curțile altor, altor

că nu va fi război, așa zice lumea, așa zicem toți, unii știu ei ceva, simt astfel, văd bine alții în cărțile de tarot, ăi mai mari în cele savante, asta e! cu ce să ne îngroape? știu și

vai de ăia, săracii care sunt… americani și au detoate.

cel luptător cu morile de vânt, hălăduind pământul, vraf cu vraf, ca printr-un car cu fân, să afle ac pentru cojocul său, vestitul Don Hidalgo, un om bun, ce-avea drept înțeleaptă judecată

e o boală a creierului de care suferă inima, e o boală a inimii de care suferă sângele, e o boală a sângelui de care suferă trupul, e o boală a trupului de care suferă sufletul, sufletul e o

aștept lâncezind în lacrimi sfârșitul, împăturindu-mi, cu vremea, inima în giulgiul tăcerii din noaptea sângelui toamna-mi încunună sufletul cu muguri străvezii de brumă sărată,

a venit atunci îngerul dimineților și a hotărât el ceea ce noi nu puteam hotărî, pentru că nu ne stătea în fire vulcanul timpului a erupt și a spart insula noastră pustie în două; fiecare

singur petrec pustiul larvele nopții scânteie fiecare secundă arsă, prefigurând veșnicia, nestăvilit, pasul coboară ca o pasăre de abur în amurg, cerul împrejmuiește, rugul pe care

sângele s-a învârtoșat, a obosit și curge leneș prin venele uscate, poți ore merge liniștit de acum pe drumul către moarte în calea ta spre iad, spre rai, doar umbra cea eternă o să îți

privesc pe cer mirat la fel ca-ntâiul om, la fel ca și-un copil și-aceeași taină simt când peste ochi talazurile nopții se cobor, orișice licărit de stea îmi dă fior apoi, când soarele

doar pescărușii dau culoare, strălucitori, întunecații mării, înverșunați ei spintecă în hău cărări spre soare corăbiilor rătăcinde-n cele patru zări, priviri ciudate au corăbierii, cătând

un centimetru de viată înainte, un centimetru de moarte apoi soarele așteaptă cuminte să răsară și să apună în noi între mine și tine în plină zi se va așterne Luna pentru totdeauna și

înghesuiți cum viermii- -n carcasa unui stârv, ne sufocăm de foame, de sete și de scârbă, nevinovații plâng. urdorile căinței tuturor sclipesc în ochii osândiți ai pruncilor.

aștept dimineața precum aștept moartea cu-ntreaga făptură zbuciumându-se-n glas, cu ochii trudiți lunecând pe obraz. cu lacrimi se-adapă privirea în zori, văzduhul îmi urlă prin

unei inimi îi cășună pe o altă inimă, îi pică, așa, cu tronc inimii pe o altă inimă, apoi se întrec să bată una pentru cealaltă, până la istovire uneori până la nemurire alteori.

lasă-ți inima să se bălăcească în sânge, ochii în lacrimi, trupul în trup, lasă-ți sufletul să plutească departe de mormânt.

încetinel, suflete, încetinel, nu vezi că mă tragi după tine stingher, că mă topesc precum soarele în flăcări de ger. încetinel, suflete, încetinel, drumul e lung, cer e de-ajuns – mai rămâi

la una din marginile satului, devale – așa cum îi zic oamenii locului – pe un dâmb se înalță cimitirul, din când în când aici, sunt îngropate amintirile defuncte, unele amintiri – altele au

… dar timpul e transparent iubito, nu numai pielea ți-o pot mirosi, nu numai inima ți-o pot asculta prin el; e atât de senin timpul ce ne desparte, încât te pot îmbrățișa mereu prin el.

Nu-ți mai clătești în ochii mei lumini ce te orbeau, neînțeleselor zvâgniri din piept, de azi nu eu voi fi acel ce le va descifra. azi nu mai sunt la fel de păsător, tu vrei să taci, nici