Poezie
Noiembrie
1 min lectură·
Mediu
Era noiembrie. Ce veștedă rugină!
Ningea cu frunze pe sufletul meu greu…
Păsări cărunte, bolnave de lumină,
Se năruiau, țipând a curcubeu…
Era noiembrie. Înlănțuit în vânturi,
De la priviri în jos și până-n oase.
Eu cumpăram speranță și litere de pază
Pentru puținele urme rămase.
Era noiembrie. Mă-ngenuncheau cuvinte,
Adăpostindu-mă sub vrăbii de uitare.
Pe tălpi aveam lipite aducerile-aminte
Și scrumul arderii trecând prin fiecare.
Era noiembrie. Ce veștedă rugină!
Ce surd amurgul la singurătate!
Se desprindea smaraldul din retină
În cioburi tocite de pustietate…
Era noiembrie. Ce veștedă rugină!
Ningea pe frunze cu sufletul meu greu…
Păsări cărunte, bolnave de lumină,
Se năruiau, țipând a curcubeu…
Ileana Popescu Bâldea
001797
0