Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În ce sertar să pun durerea?

1 min lectură·
Mediu
În ce sertar să pun durerea
când nu știu ce să fac cu ea?
Un geamantan ticsit cu umbre,
atâta sunt…oricât n-aș vrea !
Stau de plecare către mine;
prea mult abis pe-acest pământ!
De care eu să mă apropii?
De care gând să mă desprind?
Nu ai răbdare să fii sincer!...
Pe ce tărâm te voi găsi?
Atâta noapte e în lume…
și-atâta vis…de va veni!
Tu nu știi ce să faci cu mine,
în câte zodii să mă-mparți;
azi pot fi eu…tu poți fi mâine…
aceeași frunză în copaci…
Când lumea care vine, pleacă
îngenuncheată-ntr-un pustiu,
tu taci și râzi… sau spui …asteaptă
în sala Marelui Destin
De se va termina răbdarea,
uitarea vieții va veni
pe-un moș schilod și-o babă surdă…
oricât n-am vrea…oricine-am fi!
Ileana Popescu Bâldea
001.801
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
131
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Ileana Popescu Bâldea. “În ce sertar să pun durerea?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ileana-popescu-baldea/poezie/13973489/in-ce-sertar-sa-pun-durerea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.