poem singur

aveai șapte picioare și un creier neobișnuit să controleze mișcări haihui dincolo de tărâmul ancestral ți-ai descrețit neuronii cu un cui ruginit doar doar vei putea să înaintezi cu toate deodată prin inimi suflete sau oameni goi sfătuitori de bine în cumpănă acelora care au ieșit din cuvânt (să te împingă spre vieți nicicând visate) le-ai smuls aripile și tălpile lor le-ai cusut de pielea ta setată pentru mersul de reptilă și ai crescut în drum sub ceață picurând lacrimi la rădăcini de vârf de literă sau sunet sau om naiv în soartă după o vreme nopțile în care i-ai împins se vor aduna vor curge pe pereții străini ca umerii goi ai ploii rămase iar tu îți vei așeza membrele dezarticulate în toate punctele cardinale sperând la cai din stropi lună de mare dar vei rămâne trunchi ciuntit în plasa groazei țesută prin zâmbetul de păianjen ce a acoperit întotdeauna mania...