Ciocolată amară

Scriu fără să știu ce creierul l-am lăsat afară degetele toate le-am cusut de-un colț de inimă Melodia asta pare străină deși portativul de pe YouTube este același Calculatorul e strâmb lumina bate aiurea cade tencuiala din tavan și câteva artere au ieșit prin pereți Ce bine să nu simți durerea se împrăștie prin sânge pe crengile din spatele casei Totuși celulele toate au memorie aud cuvinte răgușite și văd imaginile tălpilor Cineva îmi mișcă ușor capul spre iunie pe trepte iluzii și trenul care trebuie să plece Golul arde acum doar erorile au rămas și vrăbiuța din pene colorate pe care o arunc motanului Internetul cade prizele bâzâie despre curenți de tot felul și ceasul alunecă sub biroul înclinat de spate Televizorul își mută locul minciunile se înrămează singure cu litere de duzină apoi cad pe gresia fierbinte Și nu mai știu cine sunt un sărac bogat în adevăruri sau luna care a plecat spre alte zări Noaptea îmi pune creierul la loc sângele intră pe sub piele dar inima mi-o ia o cucuvea de duzină De ce omule trădezi de ce te folosești de sufletul altuia întreb cucuveaua care între timp a devenit romantică Nu răspunde și văd clar cum împarte inima mea apoi ciugulește restul și-și leapădă aripile în locul în care eu nu mai sunt om…