Ploaie sălbatică

Noapte ca o piesă într-un joc. cu ploaia care se prelinge din burlan direct în sângele tău. fără zgomot ajunge în inimă. și renunți la ea... așa, ciuciulete. chiar dacă seamănă cu bogăția unui moment simplu. doar stelele mai sunt familia ta. și frigul. care se cațără prin găurile din cuvânt și scrie. e numai... viața. Într-o farfurie din carton îți pui litere cu zahăr. pentru că îți plac basmele cu vulturii care stau cuminți în bancă să învețe aripa transparentă. cineva ridică bagheta. fiecare clipă e un test îți spui și urmărești zborul lui din negru în alb ca un studiu pe cuvinte. e liniște în inconștiență. zâmbești și ridici sprâncenele spre o dronă. stupoare. la un moment dat arunci cu tine în adevărul nebun. și aburul se crapă. și vezi clar vulturul negru care face parte dintr-un circ. jenat, omule, pleci capul... și urci în unica fotografie de familie îmbrăcată toată în ierburi sălbatice și ploaie. de toamnă. de viață. de gând... București 10 Octombrie 2016