cum naiba mă cheamă

eram iarbă descopeream adevărul confuz – sub umbră cuvânt fără litere pașii din picături tristețile sub acoperire înmatriculate să dea foc la fluturi și caracatița cu trei inimi eram sfârșitul vieții așezat la marginea unui zid din ceasuri pasărea dodo învățând să zboare de-a lungul inimii viața ca un aeroport fuga… goală aplecată peste pian solfegiul tău cu ochi albaștri cheia cu miros de singurătate iluzia de lângă statina și ospiciul din tine eram ...... nu poți fi gol cu astfel de amintiri ...... e noapte peretele se crapă cu timpul între el ascult giovanni marradi iar tu încă mai crezi că sunt ca o masă nestrânsă de la care nu știi să te ridici… București – 11 septembrie 2015