Lumea asta concretă

Mă adun din frunzele căzute ( un rest de căutări interioare), din așezarea nervilor pe rouă, din zgura sufletului și golul din cuvânt; mă adun în vara în stare să nu se întâmple. Stări crepusculare, în turnul de fildeș al melancoliei; de la etajul 30( al clipei) un gând labirintic se preface că trăiește. Târziu, în agonia lui, încerc să înțeleg lumea asta concretă ( țărmuri - nelocuite de neliniști - mărginesc un abur de viață decantat de emoții; piatra e goală! avem întâmplări? și secunda e goală! tropote rănite - ale altor suflete - la un hotar de cuvinte; și seva amară a trecerii lor și bucuria de-a aduna din noi ce-a rămas) Dar ce contează! Invalidăm doar o metaforă în lumea asta concretă! Ileana Popescu Bâldea