Psalm

Sorbind o raza de-ntuneric / Adorm sub licariri de flori, / Si dusa-mi este mintea in feeric, / Tot cautand spre dincolo de zari. Renasc cu fiece picatura, / Amara, dulce ori sarata, / Scriind mereu inc-o frantura / Din mari cunoasteri ce-mi s-arata. Si zi de zi stam langa carte, / Cea fost dintai la capatai, / Studiind, ‘cercand sa aflu-ncalte, / Luminile ce-au fost dintai. Nemaistiind ce-i somn ori veghe / Ma afundam pana-n tarziu, / Iar noaptea-nvaluia in zeghe / Tot ce-am aflat ori ce mai stiu. Ma-mpresura o stare-amara / Iar oboseala nu-mi da pace, / Ma toropea o zi de vara / Dar tot razbeam cu forte dace. Eu doar speram o zi de viata, / Ca sa-mi adap setea de apa, / Dar am primit secunde, ata^, / Si mi s-a rupt fragila harpa. Tot ce-am avut… dar ce mai am ?! / Simtind fiorul rece, / Cand visul mi s-a rupt, in van / Ma cred peren, cat zece. Suspin cu ochii mari, adulti, / Mascati, rotunzi, s-adanci de ins, / Sunt doar unul, din altii multi / Ce-n viat-odata a pretins. Ma-ntreb naiv, poate cu fapte, / De-oi mai zbura celest, cu dor, / De e vreun rost, la ce bun toate, / Daca-n final eu stiu ca mor. Gandesc, si gandul ma ingheata, / Speranta, parca, se destrama, / Si scopul vietii, ca in ceata, / Se prinde scorojit, in rama. De sunt Homer, lasati-mi versul, / Ori cantul suav, de Shakespeare, solul, Dar sa-mi raspunda Zeus, mersul, / Care este piesa, si care-mi e rolul.