Havran Otto

Orașul de mercur, curgea sub mine Spre pumnalele asasinilor. Treceam pe lângă un bătrân care Se lupta să-și ducă pensia întreagă acasă Întocmai ca în \"Bătrânul și marea\". Mi s-a făcut

Nu înțelegea nimic... La \"sărbători fericite\" I se răspundea fuck you! Moș Crăciun trăgea cu mitraliera Slobozind vinul din turle Pe Isus doborât de pe tarabă Scria Made in China Pe

Ploua cu lebede moarte Aduse de uraganul Schonbrun Lumea-i blestema tot pe țigani Sigur au ciocnit cu apă minerală. Enervat pe ciorba acră de acasă Þi-am dat un Short Message Service. Nu

Și eu mă voi elibera de oase Precum pământul de povara aurului Și mă voi elibera de sânge La fel ca un apostol de mormânt. Ce tainic zbor înspre străbunii gliei O să străpungă clipa

Destinu-i greu pentru lună Când are parte de sudălmi Că nu-i e destulă lumină, Că a pus prin noapte vămi. Cu sclipiri false de piatră Măsluită de mâini nepricepute Ș-apoi cusută pe-o nomadă

Prin burg doar tu și eu... Tu alungai păsări cu căderi de frunze Aduse de departe din târgul Bizanț, Eu îți ghiceam parfumul ostil de toamnă Uscat prin filele ierbarului steril În care fluturii

Risipită pe ici pe colo, câte-o rugă bate-n geamuri... Astăzi s-a dat liber îngerilor cu nimb, E-nghesuială mare printre irozii ce prind stelele în hamuri Ploconul granzilor ce nu dau nimic în

Urcați-vă pe pântecoase tunuri Topite din picioare de coloși, Voi, spânul, cocoșatul, căpcăunul, Trosniți o gamă la coadă de delfin! În sala spartă dinspre loja monahală Cu fața frântă

Profundă, toamna cădea în gradini învinse de ploi Renăscând cupidoni ce narau un antipastel cu jilave, Eram din același tablou cu naturi ce mureau peste noi Sorbind prețios afectat veșnicia din

Ore întoarse-n pustie, Ore rodite de fum, Isus iar a pornit la drum Spre voi, spre noi, cine știe... Ore cu vii, ore cu morți, Ore destrămate prin vii, Se murea, se murea să știi, Pe rugul

Iubirea mea, mănăstire de sare Ce am suit-o din mări abisale Spre chipul tău. Iubirea mea, castru marin Durat din nisipuri de-o vară, Înălțat pe spinari de delfin Oprit într-o piatră

Îmi glăsuiți cuvinte rare Voi, pietrelor trecute prin creații, Pietre seci și pietre funerare Bătute-n giulgiul oaselor de sfinți. Vă aud pe voi, pietrelor rămase printre oase Să stăpâniți

Tinerețea mi se învechește Ca un vin baștinaș uitat prin butoaie, Îmi simt arcadele cotropite de păsări Și prea viu, argintul din mine se umflă puhoaie... Trupul își sapă destoinic groapa

De mâine e toamnă, Noi ne vom retrage sufletele sub palide frunze Să nu le destrame acreala vinului, Să nu se înfrupte din ele melcii învinși Ce se retrag spre adâncuri, Așteptând judecata de

Lasă-mă să-ți fiu inorog Sau osul din aripa ta să fiu, Tu icoană să-mi fii când mă rog Sfârșit, pământiu. Corabie sângelui tău să-i fiu, Focului lăuntric vatră, Să fiu mortul tău

Cuprindeți-mă luturi Pe mine, regele humă, Zvantați-mă scuturi, Adio, soldații mei de spumă. Treceți-mă spade Prin temple arcade, Închină-te feudă lună Mie, regelui de

Când tâmplarul a stors lemnul Câtă filosofie a ieșit... Și a devenit duhovnicul crângului Cu înțelepciunea-i biblica... Dar câte drame s-au montat Pe scene de lemnărie, Câte cruciade de

Din nările pegasului ieșeau galaxii Și atingerea aripilor ne învia universuri Pe care le refuzai din plete... Dura zborul nostru de ceva căderi de frunze În astrala corabie lăsată de zei fără

Veninul ce mi-l picur astăzi din canin Și-l dau pe gratis la crâșma deznădejdii E strâns de-o viață și strecurat prin vin, Prin sfecle fierte și pântece de trestii. L-am strâns cu truda

Cu pumnul răzvrătit se răscolea cenușa, Se răscolea cenușa rugurilor andaluze Să se mai scoată un os dintre spuze Poate mai poartă in el vre-un duh viu Ce ar putea mișelește sa învețe din nou Ce

Am mers o vreme prin urne de cenușă, Printre osânde strămoșești Să cer oaselor ce nu mi-a dat sângele Și pietrelor să dezlege taina primului cuvânt. O vreme am rămas pe punți Când