Poezie
Dreptul la pacat !
1 min lectură·
Mediu
Suntem bolnavi mintal de sentimente,
Sau dragostea bolnavă e mintal,
Prin clipe reci și hotărâri absente
Uităm că viața nu-i un carnaval.
Suntem îndurerați de fericire
Sau fericirea e îndurerată ,
Când dăm orice pe-o oră de iubire
Și tot n-avem trăirea mult visată.
Suntem nonconformiștii nemuririi
Când bârfa e la rang de președintă,
Căci veche este haina fericirii
Și mulți râvnesc din greu să o atingă.
Suntem în sclavagismul unei lacrimi
Când lacrima ne vrea descătușarea
Căci plânsu-i alinarea unor patimi
Și râsul ne exprimă fericirea.
Suntem atomii storși din molecule
Când electronii-și uită drumul lor,
În univers părem doar mici granule
Care formează-un tot nemuritor.
Suntem gândirea ce stresează visul
Sau poate visul e gândirea noastră
Și tindem să atingem paradisul
Când Dumnezeu privește pe fereastră.
Suntem destine-mpotmolite-n drum
Și-autostrada-i plină de mizerie
Iar noi sperăm că nu-i totul un scrum
Și că vom trece totuși de bariere.
Suntem înnebuniți după amor
Dar chiar amorul este nebunesc,
Când într-un palid și morbid decor
Șoptim idealistul \"te iubesc\" …
Suntem obnubilați de adevăr
Când adevărul pare-a fi uitat ;
Adam și Eva au mușcat din măr
Și ni s-a dat și dreptul la pacat !
013191
0

Mulțumesc.