HALUPA ALEXANDRU

Rănile ca niște flori neculese Și singurătatea unui clopot fugar. Am deocheat lumina cu un vers nesigur de rar. Cât au stat mâinile de înfricoșate și de cuminți. De la o vreme strâng cerul de

Niciun gând azi nu-mi suspină Sunt mahmur de tescovină Și de bere si de vin și de ultimul pahar prea plin. Niciun gând azi nu mă doare Sunt mahmur și n-am scăpare Cred în Bachus și muze și

Am purtat sufletul unei minți pururea nliniștite! Vai,eu la orice pas mă puteam zeifica! Beam intr-o noapte cât două armate și îmi strigam izbânda care nu era. Teamă-i va fi

In loc de palme avea două icoane Și lumea incepuse sa-l laude Dar tocmai el vazând fericirea Nu putea să aplaude. In loc de buze avea coperți de Scriptură Totdeauna vii,totdeauna mute Dar

Se crapă de ziuă. Se crapă de somn Se crapă de dor Se crapă de neîncredere Se crapă de nebunie Se crapă de metafizică Se crapă de glorie Se crapă de ftizie (De s-ar crăpa și de înviere) Se

Nici nu apucăm bine să iubim Tot ceea ce avem de iubit, Dă viața o pagină la întâmplare Și poate ajunge la sfârșit. Nici nu apucăm bine să îmbrățișăm Pe părinți, pe copii,pe toți care-i

Cu mâinile murdare de așteptare Fumez ultimul nerv în putere. Þipăt oval a căzut din sertare Minciuna se-ascunde în miere. Horcăie ura în vene palustre Veșnicia linge bulgări de sare Fumul

Când pădurea de sticle foșnește pe-aproape Mă ridic peste cer să te strig de niciunde. Prieten luciferic,tulburare de ape Niciun vers de al tău nu-mi răspunde. Prieten fără nume dăruit

Așa cum vă iubesc așa cum mi se pare că nu voi muri citind întreaga poezie și niciuna dintre poezii așa cum mă alătur vouă cu dor de răul ce-l întrezăresc așa cum mi se pare că nu voi

Metafizica decojită până la os Cu un amplu efort de nepăsare Cearcănile luminii întoarse pe dos Înduioșată disperare. Lângă pacea abrutizată Stă omul cu instinct de pahar Unde nu a fost

Sunt cel mai tânăr din orașul acesta Ursitoare celebre mi s-au spovedit. Am fost și nașul cerului Când Anonimul l-a încerit. Sunt atât de tânăr că nu mă încape sufletul dat. Pășesc în gene

Pe brațul timpului mult îndurat Metamorfozele-mpietrind de dor. Cu cerul gurii mării prea uscat declin suav,fermecător. Nimicul agățat în zbor de altceva mult mai probabil... Declin suav

Să-mi dați de pomană o mânăstire dintre cele mai vechi cu putință. Un vers cuminte și câțiva preoți sătui de credință. Să-mi dați de pomană un izvor un munte sau puțină ciocârlie că nu se

Mâncam resturi de timp în vase de sânge. Vasele de sânge spălate cu apă neizvorâtă, apa neizvorâtă biciuită cu lumină. Cu lumină în frunte călăream iapa întunericului. Iapa întunericului era

Cine a răscolit frumusețea acestui mort? Dând timpului prilej de relaxare, Și ce-i cu florile transformate-n cărămizi Și mortul într-o floare. Trece și o noapte sleită de întuneric Trece și