când eram copil
îmi plăcea să mă piș
uitându-mă la stele.
îmi țineam cu o mână puța
pe cealaltă o-ntindeam în sus
ușor, ușor, cât să nu trezesc
nici o maturitate învecinată.
dacă m-aș fi
rămâi?
mi se-ncinge sub călcâi
miezul roșului de mac
ce sa fac?
să mor de frică
dacă ochiu-mi pică
doar pe tine în unghi drept?
să mă iau de piept
cu cine?
cu dumnezeul din mine?
l-am
ridică-te și mergi, i-am spus
i-am arătat cum s-o facă
încotro și până unde
l-am prins de ceafă ca pe-o oaie
i-am crăcănat ochii spre albastrul cerului
tu vezi, mă, boule, ce-i în fața
olga moare cu țâțele-n vânt
zi de zi moare olga
se târăsc în jurul ei omizile negre
zi de zi o privesc cum moare
o băloșesc omozile păroase
(la câțiva metri de ea
tramvaiul 41 îmi căsăpește
adică eu de ce să nu
mă arunc de-a curmezișul trecerii tale
răstignindu-ți toate neînțelesurile lumești
izbindu-te-n moalele capului cu câte un miez de noapte
pe care să nu-l mai poți
voi muri cerșetor!
e un gând care mă bate de multa vreme
lasă urme roșii, un timp mă ustură, mă arde
un timp nu mai pot ocupa locul rezervat gravidelor în 104
adun mărunțișul de pe tejghea, le
atât!
să fi știut
sub care piatră
mi-aș fi putut ascunde
sărutul
să te fi mușcat de buze
umed și rece
ca un pui de șarpe
când te-ai fi aplecat
să-ți mângâi
diminețile.
poate
roua de
