hall kiri

mi-aș lua nevastă o ploaie dar mi-e o frică nebună c-o să-mi nască o droaie de bălți și nopți fără lună.

ridică-te și mergi, i-am spus i-am arătat cum s-o facă încotro și până unde l-am prins de ceafă ca pe-o oaie i-am crăcănat ochii spre albastrul cerului tu vezi, mă, boule, ce-i în fața

olga moare cu țâțele-n vânt zi de zi moare olga se târăsc în jurul ei omizile negre zi de zi o privesc cum moare o băloșesc omozile păroase (la câțiva metri de ea tramvaiul 41 îmi căsăpește

când eram copil îmi plăcea să mă piș uitându-mă la stele. îmi țineam cu o mână puța pe cealaltă o-ntindeam în sus ușor, ușor, cât să nu trezesc nici o maturitate învecinată. dacă m-aș fi

voi muri cerșetor! e un gând care mă bate de multa vreme lasă urme roșii, un timp mă ustură, mă arde un timp nu mai pot ocupa locul rezervat gravidelor în 104 adun mărunțișul de pe tejghea, le

rămâi? mi se-ncinge sub călcâi miezul roșului de mac ce sa fac? să mor de frică dacă ochiu-mi pică doar pe tine în unghi drept? să mă iau de piept cu cine? cu dumnezeul din mine? l-am

oprește-mă! mă arde la os secunda secundei întoarsă pe dos. oprește-mă! poți să mă prinzi între aceste două secunde-oglinzi.

atât! să fi știut sub care piatră mi-aș fi putut ascunde sărutul să te fi mușcat de buze umed și rece ca un pui de șarpe când te-ai fi aplecat să-ți mângâi diminețile. poate roua de

adică eu de ce să nu mă arunc de-a curmezișul trecerii tale răstignindu-ți toate neînțelesurile lumești izbindu-te-n moalele capului cu câte un miez de noapte pe care să nu-l mai poți