Poezie
JUDECATA
4 min lectură·
Mediu
Iată-ncepe judecata.
Domnul judecă-n Sion.
Nourul de martori vine
lângă strălucitul tron.
Stau în față acuzații:
milioane, mici şi mari,
se-nfioară împărații
între hoți şi cămătari.
Primul suflet vine în față.
-Tu, de ce nu M-ai primit?
-Eu...aveam avere multă.
N-aveam vreme de gândit.
Şi-a chemat Judecătorul
primul martor în proces.
-Avraam! Ce-aveai în lume
când din lume te-am ales?
-Doamne, mii de robi şi roabe,
turme greu de numărat,
saci de aur şi podoabe
şi veşminte de-mpărat.
-Şi-ai putut primi Cuvântul,
tu, bogatule Avraam?
-De-ar fi fost al meu pământul,
totul Ţie Îți dădeam!
Se rosteşte scurt sentința.
Vine-al doilea-acuzat.
-Tu, de ce-ai respins credința?
-Eu...eram bolnav în pat.
Şi din nourul de martori
vine unul din norod.
-Cum te-aflai tu, spune Domnul,
când Mi-ai fost întâiul rod?
-Împărate, niciodată
ceasu-acela n-oi uita:
Mă aflam atunci pe cruce
tocmai lîngă crucea Ta.
Domnul judecă pe altul.
-Pentru ce-ai respins credința?
-Doamne, pe la noi atuncea
doar doi, trei urmau credința...
La un semn apare-un martor
cu păr alb, cu alb veşmânt.
-Spune tu, cu tine-alături
câți credeau pe-ntreg pământ?
-Doamne, când vesteam potopul
spune martorul cu greu,
nimeni nu urma credința,
nimeni, Doamne, numai eu.
Şi-acum vine-o acuzată.
-Tu, de ce nu M-ai primit?
-N-veam timp. Aveam atâția
de cusut, de îngrijit.
-Tu, Tabita, pe câți oare
îngrijeai? –Parcă... vreo doi...
-Ba mai mulți! Spun zeci de glasuri.
-Şi pe noi! –Ba şi pe noi!
Vine-o altă acuzată.
-Tu? –O, Doamne Preaslăvite,
Tu şti tot. Eram frumoasă
şi învinsă de ispite.
-Spune! Strigă Salvatorul,
Tu, Maria din Magdal,
cum erai? –Eram frumoasă
şi, plutind pe-al lumii val,
sufletu-mi de şapte lanțuri
era prins şi ferecat.
Dar eu am venit la Tine,
şi Tu toate le-ai sfărmat!
-Tu? Alt acuzat primeşte
fiorelnica-ntrebare.
-Doamne, eu stăteam cu casa
prea departe de-adunare.
Domnul face-un semn spre martori
-juriul marelui examen-
şi se vede-un car deodată,
şi din car coboară-un famen.
-Tu, spre Templul Meu, de unde
te porneai când te chemam?
-Eu, din Africa, Stăpâne,
din Etiopia veneam!...
Se rosteşte iar sentința.
Este-adus alt acuzat.
-Doamne... Tu chemai... prostimea...
Eu eram un învățat.
Domnu-alege-acum un martor.
(Unul singur e de-ajuns).
-Luca, ce-ai fost tu în lume?
-Doctor! Martoru-a răspuns.
Domnul judecă-nainte.
Vine-un prinț de mare neam.
-Tu? De ce-ai respins credința?
-Eram rege! Nu puteam...
Şi ca martor o femeie:
-Tu, Estera cea frumoasă,
când riscai slujind credința
ce erai? –Împărăteasă...
Acuzatul se retrage.
Următorul la-ntrebare
e un avocat cu vază
-Doamne, cer o amânare!
Incidentul se respinge.
Vine-un mare proprietar.
-Doamne, vreau să vin cu martori
şi cu probe la dosar.
Vreau un avocat de seamă.
Dau oricât ! Să fie-adus !
-Prea târziu ! răspunde Domnul.
Pân-acum să ți-l fi pus !
Voi, copii, întreabă Domnul,
avocat v-ați pus sau nu ?
Cine v-a fost avocatul ?
Şi răspunde norul: -Tu !
Domnul judecă-nainte.
Vine-un tânăr acuzat.
-Doamne, eu eram prea tânăr,
când din lume m-ai chemat.
Ieremia, strigă Domnul,
-Eu! Răspunse el umil.
Cum erai când ți-am spus : vino!
-Eram, Doamne, un copil...
Şi, în rând cu Ieremia,
vin din nourul cel sfânt:
Iosif cel frumos şi tânăr,
de ispită neînfrânt.
Samuel, ce din pruncie
Domnul l-a împrumutat.
Iosua şi Caleb ce-n țara
Cea promisă au intrat.
David, cu o praştie-n mână,
un copil cu păr bălai,
Iosia, băiețaşul rege
credincios lui Adonai,
Daniel, şcolar de frunte
ce-ntrecea orice haldeu,
şi cei trei ce-au stat în flăcări
lângă-un Fiu de Dumnezeu.
Vine dârz Botezătorul,
ce pe Domnul prevestea,
vin copiii care-n templu
L-au primit cu Osana,
vine-apostolul iubirii,
tinerelul înțeleptc
ce şi-a sprijinit, la cină,
tâmpla pe cerescul piept,
vin cei tineri ca o rouă,
cu podoabe sfinte-n zori,
vin cântând cântare nouă
şi cu glas şi din viori...
Acuzatul pleacă fruntea
şi se-ntoarce lăcrimând.
Domnul judecă-nainte.
Suflete vin rând pe rând...
Şi-acum tu, ce azi în Ceruri
încă n-ai apărător,
crezi tu că la judecată
vei sta tot nepăsător?
Nu uita, umblând în viață
din păcat în alt păcat,
că în ultima instanță
nu există avocat !
002888
0