Speranta

Se vede un soare după deal… Un soare rece, mare, galben, ce luminează leneș, dându-ne o idee palidă de lumină. Iarba tresare ușor încălzită și apoi se scutură de rouă sub ochii somnoroși ai soarelui. Chiar norii, care stau pe cer așteptându-și regele, tresar… O notă de speranță? Oare?… Așa se pare… Dar cred că este o speranță înșelătoare… Ziua continuă în semiîntuneric, dar este noapte sau este ziuă? Sunt trează sau visez? Ce întrebare grea, căci gândindu-mă la ea s-a terminat și ziua asta. Astăzi a răsărit soarele sau mi s-a părut? Eu cred că da, căci am simțit puțină căldură astăzi. Probabil lucrurile se vor schimba de astăzi, sau poate că nu… Ce mai pot spune? Că până acum am stat în întuneric și m-am obișnuit atât de mult cu întunericul că atunci când a apărut prima rază de lumină în colțul acesta mic și întunecat al lumii, nu l-am observat. E oare posibilă asemenea eroare? Ce s-a întâmplat? De unde atâta indiferență față de lumină? De unde până unde am ajuns să ne complacem în întuneric? Dar poate că această speranță nu este reală… Ce ar însemna atunci această scurtă rază de lumină, care a dispărut la fel de repede precum a și apărut? O promisiune sau o iluzie?…