Speranta
Se vede un soare după deal… Un soare rece, mare, galben, ce luminează leneș, dându-ne o idee palidă de lumină. Iarba tresare ușor încălzită și apoi se scutură de rouă sub ochii somnoroși ai
De dimineata
M-am trezit brusc din somn, din vis și am pășit cu piciorul gol pe iarba umedă… Eram într-o grădină verde, plină de flori portocali ce păreau că sunt lacrimile soarelui când apune. Noaptea
Cleptomanie
Într-o zi am avut un vis ciudat. Eram undeva, departe, la munte, sub cerul albastru. Am văzut o cabană frumoasă, foarte cochetă, construită numai din bârne și pietre, care arăta foarte
Ganduri
Pe față-mi încremenește-un rânjet forțat până-n eternitate! Râsul apare strident când încercăm să mințim mai natural. Te știu, mă știi, ne cunoaștem. De ce mai încercăm să ne mințim? Te
Adevarul
Sunt în centrul atenției, toată lumea mă privește, mă întreabă, mă ascultă, dar eu sunt mută. Eu nu aud nimic, decât sufletul meu care-mi vorbește. Eu nu aud inima cum îmi bate. Eu nu aud decât
Un suflet pierdut in iarna
Pe când stătea ea, acolo, rezemată de acel stejar bătrân și tremura din cer cădeau ca o binecuvântare fulgii albi de nea. Îi era foarte frig, căci era iarnă și ea era îmbrăcată într-o bluză veche
Singur si pustiu
Noaptea, pe întuneric, se aude glasul singurătății… Se aude… ca un lup singuratic urlând la lună. E iarnă, e frig și până și copacii goi urlă unii la alții să se-audă. Zăpada îngheață orice
