O fetiță cu codițe, ochi albaștri și părul cârlionțat și blond, cu fundițe roșii, se întoarce într-o după-amiază spre casă. Pe drum, un cățel se ia după ea, latră, aleargă vesel, se tăvălește în
urăsc că încă te ador
urăsc că cred că te iubesc
urăsc un zâmbet trecător
și pașii care se grăbesc
Urăsc că pașii ți-i cunosc
urăsc că mă gândesc la tine
urăsc că scriu aceste versuri
la fel
să vrei atingeri așteptate
să vrei săruturi nefurate
să vrei tot și să n-ai nimic
să ceri tot, să primești un pic.
încet încet, puțin câte puțin
să te simți bine suferind un chin.
să îți
Mă culc epuizat cu tine-n gând
Și mă trezesc cu gânduri proaspete la tine,
Te prețuiesc ca pe-o icoană dând
Lumină vieții și trăiri de bine.
Nu-mi mai vorbi, nu mai zâmbi frumos,
Mârșav aș
cer,
văd nori, soare și ploi
cer,
văd praf, lut și noroi
cer,
văd iarbă și flori
cer,
văd copaci omizi și culori
cer,
văd un zâmbet și doi bujori
cer,
văd lumină și râsete
cer să sărut
Aș scrie
Repetitiv și obsesiv
Cuvinte oacheșe,
Meșteșugite declarații
și eclatante perorații.
În epilog,
Tot șoapte,
Răsuflări,
Atingeri;
Doar vibrații
Adiere blândă
Mângâiere de lavandă.
Două furnici negre
Pline de suflet
Două oglinzi negre
Pline de zâmbet
Doi boboci roșii
Picurând rouă
Pasiune pură
Vibrând vorbă nouă.
Două mere
