Poezie

Cafeaua e amară

1 min lectură·13 iulie 2018

Mediu

Mă culc epuizat cu tine-n gând

Și mă trezesc cu gânduri proaspete la tine,

Te prețuiesc ca pe-o icoană dând

Lumină vieții și trăiri de bine.

Nu-mi mai vorbi, nu mai zâmbi frumos,

Mârșav aș absorbi a bucuriei sevă,

Cafeaua sufletului meu ai fost,

Trăiește-ți viața, lasă-mă în beznă!

Strivesc mărunte boabe de cafea în dinți,

Parfumul lor amar surprinde,

Scrâșnesc, sfărâm, îmi ies din minți

În ochi am lacrimi sau scântei? depinde

Căci lacrimile spală tot, și din scântei dau foc la loc!

Îmi fac lumină singur și te trag,

Te torn în ceașca mea

Te sorb cu drag.

Te savurez, simt patru nuanțe.

Corpul de carne chicotindă,

Gustul de piele moale,

Arsura de privire iscodindă

Și aroma de crude petale.

Doar uneori visez

Zaț inutil, folosit, ud și sărat.

Să fie oare reflectat erez?

001.132

Grigore Carpianu. “Cafeaua e amară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grigore-carpianu/poezie/14128495/cafeaua-e-amara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.