Confesiuni II

Confesiuni II

În ochiul închis, dar curios al lumii, oglindindu-mă fără păcat,

am aruncat în îngeri cu pietre

grele, cu cuvinte

și, după fiecare bătaie curajoasă din aripi, am ales,

dintre atâtea minuni, să-mi salvez, prin minciună, mândria.

La un moment dat,

în timpul unei demonstrații, ratate, de picaj

m-am împiedicat

de o umbră fugind - probabil, a mea,

de-un zvon, de-un fir de iarbă, de-o părere

și am căzut, rostogolindu-mă,

cu tălpile înțepenite-n sus, cu nasu-n vânt,

pe spate,

cu tot cu dumnezeul meu de cârpă, în neant.

din volumul de poezii \"Cuvinte în dreptul inimii\", Galați 2006

Comentarii (1)