Amețeală de primăvară

S-a topit soarele în nori ca o nălucă albastră. Oamenii pornesc la lucru prin orașul-furnicar Iar vîntul mătură ziarele de pe taraba amintirii. Primăvara își face de cap prin vinele copacilor iar casele fumegă liniștit. O, ploaie violacee, o, voi, vînturi fără de capăt mîngîind spinările dealurilor, unde vă duceți, stați, mai așteptați și pe mine, păcătoasa, să vă mai spun două cuvinte, să vă închid în odăița sufletului meu rebel, să nu vă uit să nu plecați înspre alte zări, necunoscute.