Închisoarea
Păzită de grandoarea firescului păcat, Vibrând ondulatoriu în spațiul strict marcat, Pătrunsă de-adâncimea supusului legal Își țese viața într-un absurd banal. Plăcuta înțelegere ce roade
Ingerul albastru
Văzând cum infinutu-și-flutură agale umbra Prin locuri dichisite, pierzându-și chiar și umbra, Își cântă-n nemurire, măiastra soartă, crunt destin. Lichefiat în suflet, vin tomnatic
Si-a fost ultima zi
E frig, e întuneric, e noapte și e vânt. Departe te zăresc...și te sărut în gând. Ca o lumină-n-suflet mi se aprinde Și-apoi încet, încet ... se stinge. Mereu îmi pun aceeași întrebare De ce
O moarte profundă
Călcat de bicicletă, O moarte stranie-am avut. Legat la un picior cu etichetă, Pe masă sînt acum, tăiat, golit și-apoi cusut. Fuziunea luminoaselor sclipiri diafane Ce sufletu-l desfată cu
Petale mov de trandafir
Sînt singur pe altarul conștiinței, Și mă scufund pe zi ce trece, Sînt singur în colțul meu tăcut și rece Am fost înfrînt de chiar... puterea dorinței. O lume incomodă mă-nconjoară Și simt cum
