Gherghei Iulia

Îndemn 21.12.1989 Trăim mai orbi ca cerșetorii din biserici Cei ce cerșesc a zilei firmituri Mai orbi și mărginiți de propria zăbala Decât o vită in grajdul ei Trăim târșind un stârv

Nu te juca cu mintea mea simt c-o să mor acolo Atârnat de-n colț de stea Așteptând lacrima Nu-ți urla cântecul ca și cum ar fi prima oară Ia-ți vioara și învinge spaima pe

Fir-ar! Fir-ar.... Se supără copila Păpușii nu-i vine pantoful Rochița roz nu merge la poșeta verde Supărare mare Zâmbesc Sunt liniștită se joacă Acolo în camera ei Și-a construit

Erau vremuri când jinduiam După marile pasiuni și anticipam suferința Îmi permiteam să dau definiții Durerii Nerozie Acum când fiecare dimineața E inundată de icnete Când paralizată ca un

Lumina ești tu În tine Dumnezeu sălaș și-a aflat Pentru mine pentru tot ce-mi e drag Mă rog Ruga mea sa fie ascultată Și tu din Lumină în Lumină să ne călăuzești mereu pașii!

Am uitat un cuvânt intre buze pe când alunecam în somn visul nu a avut generic eu nu mai eram om o frunză trândăvind pe un lac împinsă cu vâsla mă rotesc într-un dans nebun stop

Așadar, suntem într-o criză nucleară, o criza economică, o depresie de primăvară Si pe timpurile astea de criză eu m-am trezit să scriu poezie ce ironie! Mă uit către cer și aștept norii albi

Stare de infinită dumnezeire Oare noi l-am iertat izgoniți cu mânia cerească asupra-ne uimiți și rușinați de goliciunea hâdă ce ne invadase Oare ne-am făcut timp să iertăm sa observăm că

Cireșe în care să-mi înfig dinții Pârâie carnea lor roșie Buzele mele se desfată cu mângâierea Perfectului sărut In sângele lor îmi înec Mușchiul neprihănit al rostirii E un act de

Mucegaiuri cotidiene Putred și putrezi Ne trezim cu încă o dimineață Și ne întrebăm Cum s-o fărâmițăm Mai putrezi spre prânz Cu burdihane otrăvite Cu râgâitul între nări Ne întoarcem

Astăzi am fost în parc galbene flori mi-au zâmbit timid Erau tinere... precum copilul meu care a simțit impetuos nevoia sa-și reverse dragostea asupra-mi smulgându-le din pământ M-am trezit

Adevărul vine spre mine din atâtea guri, alunecă de pe atâtea limbi pestrițe îmi sare în fața din atâtea oglinzi... Mă lasă într-o confuzie totală Am dreptul să aleg? Pot să negociez un nou

Plutesc în rochia-mi albă și rânjetul morții îl port ca pe-o mască Umbrele mele, niciuna, nu vor îmbrățișa firul ierbii Sărutul meu, mireasma unui trandafir, va pluti de-aiurea Tot ce voi

A glimpse of heaven Floare de april atât de pură, atât de curată îți e aroma... Într-o secundă mă transporți înapoi în vremea tinereții aripile mi se deschid din nou și parca Zbor când îți

În aer Se simte în aer În vântul acesta ce gâdilă mângâie, alină degeratul suflet Se simte în aer Nările adulmecă Se dezgheață pustiitul ochi Și totul prinde culoare Se simte în

Privesc zi de zi cerul așteptând să-mi vorbească Și tace... Îmi picură în ochi otrăvuri albastre Simt cum mă prefac într-un șarpe incapabil să zboare doar să târască cu el minunea

Rețetă cu balaur Mă bântuie un vers O ceață dulce mi se strecoară în suflet Îndepărtarea, acum, e la o singură bătaie de geană Un mal ferit de ochii strâmbi ai lumii Eu și versul meu,

Nebunul de vis a vis urlă: Armata rosie japoneză!!! târziu în noapte, în fiecare noapte, de-o lună deja i-au tăiat medicamentația, probabil Armata roșie japoneză!!! aerul vibrează de vocea

De ce? De ce nu m-au iubit? De ce nu au iubit-o încât să vină s-o vadă în moarte băltind în cancerul ce înciupercea în ea? Nu! Ei au dorit s-o păstreze intactă Așa cum n-au iubit-o în

Ploaia pătrunde Pe pielea mea sunt dâre lungi mirosuri tari... Beția stă în fulger Dă-mi buzele tale să le strecor licoarea Amarul unui dinte înfipt adânc în carne

Nimicul s-a repezit la mine Era moale, era umed și cald M-am lăsat copleșită de nimic Golul definește volumul nimicul a venit precum vidul M-a sărutat și m-a abandonat în ceață Eu însămi

Merg cu drumul Alături De tălpi mi s-au lipit Gândurile Încercând evadării Să-i dau orizont Merg gol întins Nerăbdător să ating Ultimul stâlp Ce-mi sprijină lumea Merg sau poate stau

Am înfipt sângele în bățul De după pleoapă Și mi-am biciuit coapsele Cu priviri sătule de colțuri Paralele inundate De simțuri Am respirat Cu plămânii umbriți Zgâriați de

Mi-e teamă de pagină alba din fața mea care așteaptă cuvintele mele! Astăzi!? ... o zi bună! Cineva mi-a spus: Mi-e foame de cuvintele tale! Mai vreau! De unde vin cuvintele astea cu dansul