Speranta

Pian prăfuit de trecerea anilor, Aruncat în beciul întunecat… Devenit, obiect de sprijin. Pianistul îi alină durerea Atingându-i clapele pline de praf, Alinându-i rănile cu degetele lui. Moment în care inima pianului reîncepe să bată, Odată cu sunetul liniștitor Produs de corzile ruginite, Care loveau placa de lemn. Pianistul intră în sevrajul melodios Iar, bătrânul pian se scutură de praf… Aruncându-și veacurile în ritmuri muzicale, Metamorfozându-se într-un frumos pian.