Să te ating cu un suspin,
Aș fi pervers...
În brațe mâna să ți-o țin,
Călcând atunci pe al meu crez,
De-a nu întina iubirea cu atingerea carnală,
Ci lăsând doar nemurirea
Peste clipa
...Sânii tăi cei dulci
Să mi-i oferi, în taină,
Iubirea-a neputință
Să-ncerc să o-nțeleg,
Iar rozele-ti prea dulci,
A trupului otravă,
Verigă de mistere
Ce-ncerc să o dezleg...
Tu să te
\"Capul ce se pleacă,
Sabia nu-l taie\"...
A spus poetul,
Ei?! L-au citat
Și au pretins
Că-s oameni culți,
Nu ca noi - proști...
Proști,Proști
Dar mulți,
Am replicat și noi
Și-atunci
Am
Ce zâmbet straniu ma-nconjoară...
Cu priviri de domnișoară
Și cu visul tău de toamnă,
Vrei să te consider doamnă?!
De ți-ai șterge rujul cu-o batistă,
De nu vei mai cânta balade, singură și
O piatră scârțâie la apasărea
Unui pas ce greu coboară
Iar omul trece afișându-și nepăsarea
Pentru o piatră pe care n-are cum s-o doară.
Mai târziu, desculț, omul a lovit o piatră
Și-o durere
Ce cânt ai vrea să-ți cânt
Fără acorduri?
Ce versuri fără de cuvânt
Vrei să-ți recit?
Ce piesă cu deznodământ
Vrei să-ți prezint?...
A tăcut pe veci orchestra,
A murit poetul
Iar actorul își
Același vechi pian
Pe care-ai stat întinsă,
Când ți-am cântat romanța de adio...
Aceeași încăpere,
Ce cu lumina stinsă
Þi-acoperea privirea
Lăsându-te cuprinsă
De cântecul pelagic
Al marilor
Mă simt străin de tine
Dar nu de tot ce ma-nconjoară,
Mă simt străin de mine,
Dar nu de visul meu de vara...
În care tu și eu pășim alături
Și marea de oameni dispare...
În care ne găsim
Trecătorule,
Oprește grăbitul pas al vieții
La umbra acestei cruci
Și meditează,
...Înainte de a călca urmele înaintașilor,
Ei au suferit,
De ce să suferi și tu?
GT