Poezie

Fluturi fără aripi

1 min lectură·2 decembrie 2024

Mediu

Te-aș iubi din nou, ca prima oară,

dar ochii care-și fac semn de moarte,

m-au închis în temnița tăcerii,

să-ți fac semn de cruce.

Înșirând, ca urme goale, pete

pe toată podeaua de kraskă albă.

Și de la lovitura mortală,

un pumnal în regiunea de mijloc,

pus pe punctul slab de pe spinarea unui fluture,

a lăsat izvor de viață

cornului de secară,

pentru a-și crește libertatea

în neființă.

Iar ispita i-a rămas ca pocăință,

tainica împărtășanie din sângele rece,

al celui care l-a vărsat

în ceașca Sfintei Taine.

Un sânge oloios la privire

și ascuțit ca lama foii

atunci când își bagă colții în carnea umană,

lăsând un fel de neproporțională durere.

Și pofta sângelui mușcă de parcă ar fi șarpele Evei,

și geamăn fiindu-i ca culoarea mărului roșu,

ce-a înfrățit tot neamul din strigătul cunoașterii,

înfruptând toată suflarea într-o neveșnicie.

Cum te-aș iubi,

dacă nu mă privești cu ochii deschiși?

Și de ce nu-i deschizi?

Cum te-aș iubi,

dacă fluturii nu mai au aripi?

Nu știu, nu știu dacă te-aș iubi din nou...

Dar tu ai văzut fluturi care zbor fără aripi?

Niciodată.

00596

Gheorghe Vameș. “Fluturi fără aripi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gheorghe-vames/poezie/14184871/fluturi-fara-aripi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.