Înecul

Mergeam pe străzile cu salcâm înflorit, prost luminate din cauza becurilor ieftine. Îmi simțeam inima arzând și mâinile reci, sufletul greu și gleznele umflate. \'Eu nu te mai iubesc.\' Mergeam din ce în ce mai repede, m-am împiedicat de o piatră, mi-am aruncat o sanda, am început să alerg, împiedicându-mă de cealaltă. M-am oprit o secundă, mi-am scos cealaltă sanda și am alergat și mai repede. Vroiam să uit ce s-a întâmplat, să mă uit pe mine, să uit oamenii, vroiam să uit tot. \'Eu nu te mai iubesc.\' M-am oprit la primul lac, respirând aerul plin de umezeală. M-am așezat în genunchi pe marginea apei și am lăsat gândurile să mă prindă din urmă. M-am oprit pentru ca lucrurile de care fugeam să mă ajungă. \'Eu nu te mai iubesc.\' Am tras și mai tare aer în piept, în timp ce, literă cu literă, țipetele mi se arătau. Le-am ascultat pe fiecare in parte, scrâșnind din dinți în fața durerii. \'Eu nu te mai iubesc.\' \'Eu nu te mai iubesc.\' \'Eu nu te mai iubesc.\' Repetându-se, lungi și triste ca niște lance, cuvintele tăiau prin mine cum tăiau cuțitele mamei prin carnea de pui. \'Eu încă te iubesc.\' Am respirat pentru ultima oară aerul umed, am zâmbit lunii pentru ultima dată, mi-am aruncat rochia și am pășit. Lung, nedureros și plin de liniște, a venit înecul. L-am primit cu palma pe inimă și cu ultimul zâmbet. \'Eu nu te mai iubesc.\' \'Eu încă te iubesc.\'