Poezie
Tavalugul de ingeri
]] scrisa din dictarea de inima [[
1 min lectură·
Mediu
Mi-as lasa o mana
Ca un os scrijelit in alb
Printre firele ierbii tale
Cand limbile pamantului se intorc
Infasurandu-mi carotidele.
Osul genunchiului meu
Ti l-as resemna cadou
Sa scrii in el
Beresit, Beresit, Beresit,
Undeva definitiv.
Ca si copita unui cal alb
Sprijinit intre coastele mele
M-as da palele morilor de vant
Negre-n orizonturile noptii
Precum varful unei suliti
Deja imbatranite
Inspre Dulcineea...
Don Quijote ma strig!
_________________________________________________________________
Astrala: Dinspre tavalugul de ingeri ma respira Calea Lactee ca pe o gaura neagra nestiuta
Valdemare: Cu aripile lor de sare imi infig circumvolutiunile intr-o binara remaniere de sentimente
Cataleptica: Si era un orizont plin de penele aripilor lor
------------------------------------------------------------------
Adaggio: Dac-as putea dormi cu capul pe pieptul tau, de-atatea lacrimi albe ti s-ar narcisa sfarcurile.
094405
0
Citesc, citesc, citesc \"Tavalugul de ingeri\"...Vad, pentru moment, intruchiparea hazardului, intr-un stop-cadru de album, deasupra fiintei sugerate prin plapande fire de iarba...
Lupta dintre sentiment si ratiune, sa fie oare o perpetua crucificare? Sa incerci oare sa cuprinzi necuprinsul lacrimilor ingeresti, peste care a trecut tavalugul - al cui oare?! - si, sa-ti montezi si demontezi, cu ajutorul lor, ceea ce simti cu adevarat?! (\"Cu aripile lor de sare imi infig circumvolutiunile intr-o binara remaniere de sentimente\")
Ametitoare, metaforele tale, prin forta lor emotiva si noutate! Nu stiu de ce spui la trecut \" Si era un orizont plin de penele aripilor lor\": simt ca vor mai zbura...pene...de ingeri :) (Trebuia sa fii atent la traiectoriile acelor pene: nu constituiau oare o chiromantie? Eu am vazut odata asaa ceva si, am spus in \"Chiromantie\"...\")