Poezie
Clipa ce mi-a rămas,
1 min lectură·
Mediu
De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Și-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.
Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Și nu le-auzeam al lor glas.
Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Și nu pentru mine o țin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moștenire o parte de rai!
În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniștesc ape,
Și consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărțitul și suveranul întreg!
La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Și să mă bucur cu ai mei.
00692
0