Poezii

Toamna, lumea vegetală are chip de doamnă bătrână, trăindu-și amurgul freneziei și al clipelor fericite, când soarele abia mai mângâie veșteda ei natură. Toamna, verdele frunzelor se

Azi, dimineața primăverii, după ce primise căldura și lumina soarelui, se umplea de grele întâmplări sub cerul schimbător. Începe-ți tânara dimineață de primăvară cu un gând măreț. Plin de putere

Primăvara, se nasc clipele frunzelor străine de trecutul lor, și dornice să piară odată ce frunzele îngălbenesc. Clipele lumii, frunzele lumii întregi Primăvara, anotimpul trezirii la viață, a

Mai stai înger, ghemuit Încă o clipă, două, Timpul tău nu a venit, Așteaptă o zi nouă! Nu te grăbi copile, Să-ncepi afară viața, Când sunt neclare zile, Așteaptă dimineața! Îmi pun speranța-n

Planeta scrâșnește și e tot mai grea, Nu mai sunt locuri pentru bătrâni în ea, Ei fac parte dintr-un proces revolut, Planeta nu-și asumă acest trecut. Bătrânii nu-și mai găsesc locul ca inși, În

Între pământ și soare, Nu am nicio scăpare, Dar voi fugi, se pare? Pe o ușă secretă, Într-o lume discretă, Într-o lume născândă, Ce miroase a udă! Cu mâini vii, călătoare, Privind liniști de mare,

Ai venit cu chipul tău rar, neumblat, Din blânde locuri, cu gânduri oneste, Născute parcă, în sfere celeste, Te-ai așternut în mine și dor mi-ai dat. Mi-ai adus clipa ce nu se va pierde nicicând, pe

Zi și noapte, Stau pe trepte, Clipe calde Să aștepte. Soare pe cer, Plouă din el, Vise-aurii, Zi după zi. Noapte și zi Cât vei mai fi, Frunză și vânt, Pe galben pământ? Noapte fără zi, De n-ai mai

Zi și noapte Zi aproape Noaptea e zi Zi dupa zi Noapte și zi Cât vei mai fi? Noapte fără zi De n-ai mai fi!

Acum, oamenii își iau chipuri de sfere Și se rotesc pe orbite de zor, Într-un univers incert, de falsă plăcere, Pierzându-și substanța matricei lor. Din fire reci, străine, își țes conexiuni, În

Acum, oamenii își iau chipuri de sfere Și se rotesc pe orbite de zor, Într-un univers incert, de falsă plăcere, Pierzându-și substanța matricei lor. Din fire reci, străine, își țes conexiuni, În

Mă las stăpânit de-o esență, De un fel neașteptat de prezență, De una dulce și rară, De un fel de primăvară. Îmi văd nevăzutul cântând, Deslușesc armonii în necuvânt, Și aud al meu gând, Cum se

De clipa ce mi-a rămas mă leg, Și-o împart în atomi azurii, Încercând astăzi să-ncheg, Din gândurile fluide, timpurii. Cu clipa ce mi-a rămas, Încă descopăr comori, Pe lângă care treceam

De clipa ce mi-a rămas mă leg, Și-o împart în atomi azurii, Încercând astăzi să-ncheg, Din gândurile fluide, timpurii. Cu clipa ce mi-a rămas, Încă descopăr comori, Pe lângă care treceam

Era în august când am cunoscut-o, Și iubirea noastră am început-o, Cu-acel joc inefabil de șoapte și priviri, Ce-mi furnizau universuri de plăceri și uimiri. Avea un chip frumos și veșnic de

Am conștiința vorbelor nerostite și a faptelor Dar nu a timpului. Am conștiința drumurilor și căutărilor, Dar nu a timpului. Am conștiința primăverilor înverzite, Dar nu a timpului. Am

Când El a apărut pe cuprins, În fața lui se deschidea un orizont întins, De nepătruns cu spiritul lui frust, Ce nu-nțelegea: Ce-i bine și ce-i just? De atunci, milenii au trecut peste

Înaintea Timpului, de-ar fi fost să respir, Aș fi umplut neantul imens, Cu gândul meu tot mai dens, De prefaceri, de-nălțări și iubiri. De-ar fi fost să împlinesc un alt gând, Aș fi urcat

Eu prezent, tu viitor Eu un nor și tu un dor. Eu un sunet surd în ceață, Tu lumină și speranță. Eu un spasm și-o încleștare, Tu o muză ce-mi apare. Eu un gând purtat de vânt, Tu un înger

Lumea asta de milenii încoace, A fost măcinată de războaie și boli, De cruzimi, de nedreptăți și trădări, Și n-a cunocut niciodată o pace! Am avut sclavi și imperii întinse, Inchiziții și

Copii de azi, păstrați-i în minți Și în suflet pe ai voștri părinți! Ei v-au îngrijit, v-au vegheat, Și din puținul lor v-au dat, Ca să creșteți cu aripi de zbor, Să fiți urmași cu

O, Românie zbuciumată! Unde îți e aleasa menire? Pe fața ta citesc mâhnire, Tu nu mai ești ca altădată! Tu nu mai ai armură, Nici brațele vânjoase, Și ți-ai pierdut acea aură, Cu care cerul

Încerc să deslușesc astăzi în lume, Noianul de schimbări, mai mult rele decât bune, Ce au întins corzi ale timpului și-au forțat un destin, În care nu te mai regăsești și ești străin! Virtuți

Visam că eram pe un tărâm departe, Din altă lume, pe care n-o știam din carte, Unde soarele era atât de-aproape, Că lumina lui pătrundea până-n pământ și-n ape. Florile creșteau aici cât ai

Mamă, cuvânt sfânt, Lumină ce mi-ai fost pe acest pământ, Din gândul meu la tine sus, Altar imi fac, dar nu-i de ajuns! În amintirea noptilor albite, Când prunc fiind, tu mă vegheai duios, Și

Sunt stăpânit de un gând de bine, Extras dintr-o eră ce vine. Gândul din mine știut, Îl înalț dialectic până la stele, Ca să-l confrunt Cu gândul din ele. Din gândul din mine, Și din

Alerg prin mintea lumii, Să găsesc un răspuns La eternul ei flux și reflux, Ce schimbă istorii. Spre ochiul lumii-mi țin privirea ațintită, Și într-un început , Văd marea liniștită, Cu

Iubirea este mai veche decât omul? Iubirea a apărut odată cu omul? De unde vine iubirea? Ce este de fapt iubirea? Există fericire fără iubire? Poate perpetua viața fără iubire? Religia

Ideea lui Platon trăiește, Și Platon nu-i deloc învechit. Ideea, lumea urnește, Fără idee totu-i împietrit, Ce-am fi fost noi, oamenii, fără idei? Am fi rămas niște bieți hominizi, Rătăcind

M-am născut într-o lume grăbită, În mers divergent față de timpul din mine. Aș vrea să opresc clipa pripită, Ce mi se scurge ireversibil prin vene. Doresc să fixez noi repere, În tumultul

Din pătrate de gând și din zel, Am ridicat piramide până la cer. Din căderi și abis, Am clădit paradis Din cenușă și fum, Am plămădit un parfum. Din atomi de speranță sădiți, Am cules

A fi nu e totuna cu a exista. A fi este mai mult decât a exista. A fi este ceva desăvârșit. A fi e faptul împlinit. A fi este dorința realizată. A fi este natura întrupată. A fi e scorul

Mai suntem încă vii Să mai răbdăm urgii? Că peste răul ce l-am adunat A mai venit un rău neașteptat. Acest rău numit Covid, Un virus periculos și perfid, S-a răspândit ca un

Mi-e dor de România, De țara mea Cum alta nu era. Mi-e dor de Demnitatea Neamului străbun. Mi-e dor de-a lui Cinste și Sinceritate, Mi-e dor de tot ce-am moștenit Mai bun, Mi-e dor de-a sa

Draga mea Marie, Draga mea soție, Pentru mine Ești o încântare, Esti o fericire! Fără tine N-aș ști ce-i iubirea, N-aș ști ce e viața, N-aș ști bucuria. Făra tine N-aș ști ce-i

Vai, țara mea frumoasă, bogată Românie, Ce ai trecut prin veacuri, cu stimă și mândrie! Și s-au luptat vitejii alor tale neamuri Să-ti apere pământul și ființa, și să-ti aducă glorii! Acum