Orașul oftează
Orașul oftează. Timpul e delir. În roșul de-amiază Încă te admir. Orașul oftează. Timpul răsună. Când strada claxonează: Fanfară nebună! Speranța veghează Când tu pășești cu stil, Ce
Răbdare
Răbdare… Dar e atât de greu să mă-nfrânez De la a mă teme de certitudini, Și devenim atât de orbi și proști fără de crez în fața lor. Se prabușesc decoruri, dezvăluind noi începuturi…. Tu ești
Dorinta
Privesc cât ești de liniștită când dormi, te pierd și-ți caut mâna alunecoasă și rece, ești iubită și totuși cu sau fară tine nu-i, totuna. Nimic cu tine nu e simplu nici chiar distanța
Tacere!
Tacere! Din adancul celor mai ascunse ganduri Ma strabat unde de tacere Te privesc rece cum dormi, cum razi ironic, cum pleci, fara sa spui „La revedere!” Si de vei crede
Sa te mai am o data
guri oțelite nu pot sa rosteasca, gânduri perfide le fac sa vorbească, despre trăiri frumoase ce n-au vrut sa știe ca se vor pierde curand pe vântul ce-adie. de ce ma macin întotdeauna, căci
Asta simt noaptea, cateodata
venit-a timpul sa te-ndrepți pe drumuri reci și-ntunecate, nu ți-a fost greu sa ma îmbeți cu farmecele tale toate. și ma privești cu ochi amari, și imi dezmierzi cu sarutări, o gura ce nu vrea
