Acum ca și atunci

Am revenit. Scuze, dar nici eu nu m-am obișnuit cu \"absențele\" mele bruște dimprejur. Am pus diacriticele. Poezia mi se pare cam \"tulbure\", în sensul că nu știe precis ce vrea să spună. Așa, la limită, prima strofă ar merge.

Cam prea dulceag începutul celei de-a doua (primele două versuri). Pentru \"separarea clipei mute\", din care poate ieși ceva frumos, cred că ar trebui tăiat împrejur ca să o pui în valoare. \"Urlând\" e ciudat pus acolo, mai ales că ai avut \"tăcut gândul\".

\"Miracolul de-a fi\" l-aș spune altfel. Finalul e iarăși dulceag și ar trebui rescris.

Copiez aici varianta inițială, ca să știm de unde am plecat.

De atunci ne-am văzut
din ce în ce mai rar...
Uneori tăcerea ta alunecă-n bizar
și nu ne-am mai știut...

De unele amintiri despre noi
a rămas tăcut doar gândul
încercarea nebună
de a separa clipa mută
de pasul tău depărtându-se
mereu urlând...

Nu ne-am cunoscut!
Înger zbătând aripa departe,
undeva doar de el știut...

N-am cunoscut nimic din tine
și-mi pare că totul,
miracolul de-a fi,
l-am strâns de gâtul celui ce pierise...
cel pe care-l visasem secole, milenii
dar n-a putut să-mi stea decât o secundă.