Poezie
Nedreptate
1 min lectură·
Mediu
Între atâția oameni, am fost mereu singură
Ferecată în mine, deși am zburat liberă ca o pasăre.
Prin atâtea boli am trecut sănătoasă
Și prin atâtea iubiri am fost doar o umbră.
Am tecut prin veri, mereu înghețată
Și am orbecăit prin zorii dimineții,
Picăturile ploilor mele, niciodată nu m-au udat
Precum nici una din morțile mele, nu m-a adormit.
Am trăit atâtea și totuși nu mi-am trăit viața
Și am dormit atâta, fiind mereu trează.
Am dat totul, tocmai pentru că nu am primit nimic
Și am acceptat orice, știind că nu merit mai mult.
Am visat prea mult, pentru că nu mi-a fost permis să visez
Și-am sperat mai înverșunat, când speranțele mi-au fost întinate
În propria casă, nu am cunoscut pe nimeni,
În mine însămi am fost o străină,
În zâmbet mi-am ascuns toată durerea
Și am plâns doar când am fost fericită.
Singura bucurie am îngropat-o înainte să moară,
Povestindu-mi durerea ce nu se născuse.
M-am născut cuprinsă de regrete
Și am să mor înecată în fericire.
Am perceput bucuria doar prin ochii altora
Și simt moartea, pierdută fiind eu, de mine.
001.607
0