Poezie
Liniște
1 min lectură·
Mediu
Ascultam cântecul copacilor în lipsa vocii sale
Și fără gura sa, sărutul ploii savuram.
În locul său mă atingeau de flori petale
Și umbre efemere, adesea mângâiam.
Numai pereții-odăii triste mă-nțelegeau
Și numai liniștea îmi tulbura visarea.
N-aveam prieteni, fiindcă nu mă mai iubeau.
Mă-nvăluia fără să vreau uitarea.
Doar într-o clipă el îmi luase tot
Ce îmi clădisem într-o viață-ntreagă.
Mă doare numai faptul că nu pot
Să-l fac după atâta jertfă să-nțeleagă.
Cum respiram tăcută numai urma lui,
Fără să-i spun, fără să-i cer ceva
Și mi-a plecat subit, crezând că eu,
Iubeam în mare taină pe altcineva.
Îl așteptam să-i dau iertarea mea,
Credeam că va simți cândva, că a greșit,
Dar mă păstra în gând ca pe o clipă rea,
Ce-n timpul său, străină s-a oprit .
De-ar regreta și s-ar întoarce, n-aș mai vrea
Să-l iert, căci nu e cel pe care l-am visat.
Vroiam nebună doar să cred, că aș putea
Să-l schimb pe Diavol în Isusul abnegat.
001.605
0