m-aș fi făcut mic
de tot
într-un colț acolo
al inimii tale
nici nu m-ai fi simțit
cum te dor
n-aș fi contat
nici cât
o lacrimă chioară
într-un ochi orb
ard în tine dorința
cu rădăcina adânc înfiptă
în eroticul imaginației tale
ca un mădular erect
care îți răscolește creierii
și-ți tulbură mințile
pierdute sub mine
deasupra ta eu
mă
tu de pe ce planetă ești
planeta mea nu are nume
nici n-are importantă dacă are sau nu
mai bine hai să numărăm stele
una- două- trei dacă mă uit atent la tine
strălucești mai tare decât ele
coapselor tale m-aș smeri în toată profunzimea lor
pierdut de mine dar atât de regăsit în tine aș fi eu
și ai fi tu rugăciunea mea de dimineață amiază și de seară
de trei ori trei
n-ați găsit cumva niște cuvinte
erau cam atât și cam așa
la prima vedere semănau cu un poem
la a doua nu mai sunt așa sigur
ultima oară când au fost văzute în viață
erau publicate