ploaia îmi flagelează trupul
cu picături reci mă trezește la o realitate mohorâtă
care nu vreau să cred că e a mea
nu vreau și pace
vântul mă bate pe unde mă prinde
când mă prinde
pantofii mei umblă desculți pe străzi însângerate
numerotate impar se pare că în ziua de azi
cifrele nu mai locuiesc împreună la bloc
în apartamente trei camere cu sufragerie cu tot
e frig afară
în mine nu
tu de ce tremuri
uite ți s-a înroșit nasul
mie mi-au transpirat palmele
și nu știu de ce
tu de ce tremuri te-am întrebat
frigul e afară
ce
Þi-am ridicat un templu în inima mea
Și se făcea că Dumnezeu îmi asculta toate rugăciunile,
Tu ascultai altă muzică, parcă erai de pe altă planetă,
Dintr-un univers atât de paralel cu al
mă pierd adânc
printre cuvinte multe
mai vechi sau mai noi
caut poezia
înainte și-napoi
oscilez între ieri și azi
cu ochii mari
de paparazzi
cum tu te plimbi
încoace și încolo
dacă te-aș picta în cuvinte
fiecare literă ar țipa de frumusețe
în toate culorile cuvântului
știute și neștiute…
și toată lumea ar ști că ești tu
poezia întruchipată
în carnea și
iubito hai să învățam patul să scârțâie
așa cum am învățat noi de la bețele de chibrit
să ne aprindem frecându-ne unul de pereții celuilalt
până sărea vopseaua de pe amandoi
cu
ridică-ți glasul și strigă-mă
îți dau eu la sută putere de la mine
abia am învățat cum să te chem
cu toate bateriile încărcate
să nu pierzi timpul întrebându-te
câți cai
astăzi m-a chemat dumnezeu la el
m-a certat părintește spunându-mi că
un înger și-a scrântit aripile zburând
printre cuvintele mele și zău dac-am vrut
și dumnezeu m-a crezut pe
scrie exact așa
cum te îndemn eu
sus și tare
răspicat
să priceapă și vântul
sufleor nebun
ce spune cuvântul
atunci când zice
și lasă pământul în voia lui
să se
știi
uneori mă întreb oare
ce gust ai
miroși atât de bine
a dragoste în floare
cum să nu-mi vină să polenizez
ca un bâzoi în călduri
cu aripi de cacao
ți-am spus că-mi
uneori iubirea umblă pe tocuri cui
înjunghie inimi cu viteza luminii
nici măcar nu-ți dai seama că ai rămas pe întuneric
că-ți mai stinge o dată lumina și-nc-o dată
până când într-un
Va trece mult până să-mi treacă,
Tot ce-a rămas și încă nu s-a dus,
Durerea care nu mai pleacă
Și moartea ce mă toarce ca un fus.
Distanța o respir c-un gând aproape-
Aproape s-a dus
tot ce-am fost într-o zi
am murit apoi în mai multe
săptămâni
luni
ani
habar n-aveți voi
cât e de greu să-ți dai sufletul atunci
când nu-l ai la tine
când toți se uită
uite de-aia n-au oamenii aripi
că li s-a dat un colț de rai
iar ei nu și nu
vor cerul întreg
nu le mai ajunge pământul de sub picioare
vor mai mult și mai mult
dar lui
a fost un timp când
dormeam pe unde apucam
mâncam ce-apucam
sau n-apucam deloc
și întotdeauna îmi era sete
umblând de colo-colo
mă tot mutam cu preșul
de la o ușă la alta
te sărut pe puls
știi tu
zvâcnirile alea mici și sacadate
uneori bat atât de puternic
se izbesc de buze (mele)
așa cum se lovesc între ele
coapsele noastre
de fiecare
uneori e ciudat
cum mă readun așa
în jurul meu
și mă privesc
cu aceiași ochi împrăștiați
și parcă
nu-mi vine să cred
că toate privirile acelea
sunt ale mele
ale mele sunt
mi-aș îngropa cuvintele
de vii
într-o tăcere mai tăcută
decât a ta
și mai adâncă decât o moarte
nepătrunsă încă
în toată profunzimea ei
dar ce fel de om
aș mai putea
după fiecare tu
după fiecare tu
mă transform de fiecare dată
într-un câine răpciugos
să-mi ling rănile
cu limba uscată după tine
schelălăind printre blocuri armate de beton
niște pietre
lui da Vinci
i-ar fi înnebunit culorile în vârful pensulei
ah dacă te-ar fi cunoscut
te-ar fi pictat pe toți pereții
și domurile catedralelor ridicate în inima lui
ca pe-o madonăa cu
îmi bat cuie-n tâmplă
câte unul pentru fiecare lacrimă
decupată din ochii tăi creponați
parcă te și văd
cum te uiți la mine
cu privirea strepezită
decojind cuvinte
nici aerul nu-mi priește fără tine
apa mi se pare otrăvită
mâncarea stricată și inima
inima parcă nu mai vrea să bată
în corpul ăsta străin
pe care nu-l mai recunosc
GG