Jurnal
Solilocuri(II)
aforisme
4 min lectură·
Mediu
. Ambițiosul e acela care înfăptuiește totul, fie și până în faza de dorință.
. De multe ori, în viață, preferi să te pleci, nu să pleci.
. Fericirea, ca și mâncarea bună, îngrașă.
. La analizele de laborator, mii de microbi, viruși sau bacterii s-au descoperit colcăind pe bani. De parcă ar mai fi fost nevoie de încă o dovadă că banii sunt murdari!
. Opinolog: expert în datul cu presupusul.
. Din eroare genetică, pare-se, balanța demografică înclină în favoarea proștilor.
. Cu toții apreciem satira, dar niciunul nu se simte vizat.
. Implantul de păr e tot mai des folosit. Pe când și implantul de inteligență?!
. Pentru un tată iubitor, cât mai mulți copii sunt bineveniți, dacă provin de la mame diferite.
. Își dă „arama” pe față, duhnind puternic a cocleală.
. Se simte tot timpul furat; își recunoaște viitoarele idei în fiecare antevorbitor.
. Nimeni nu iubește bătrânețea; când ajunge însă în brațele ei, nu se mai poate desprinde.
. Somnul națiunii ne creează insomnii.
. Păsările cerului dau concerte gratuit; de mâncare însă nu se plâng.
. Viața are sens atâta vreme cât omul nu știe de unde vine și încotro se îndreaptă.
. Există două lumi paralele: lumea mea și lumea noastră.
. Nu pun bani la saltea. Vreau să am sentimentul că nu sunt iubit pentru bani.
. Viața trebuie să fie un echilibru între ce-i ceri și ce-ți oferă.
. Prostia nu e moșia nimănui.
. Lupta cu sine este, de regulă, o luptă pierdută.
. Statul de drept s-a întărit: și-a intensificat lupta împotriva corupției unora.
. Scriitorii mei preferați? Păi să mă gândesc... Ronaldo, Zidane, Platini...
. Buruieniș, viață în pustiu.
. Din filozofia păstăii de fasole: viața? viață legată cu ață!
. Orice efort, cât de mic, e neprețuit pe caniculă, îl plătim cu sudoarea frunții.
. Numai întâlnind și oameni răi, îți dai seama cum ai fost tu sau cum ai vrea să fii.
. Cel mai rău, când lenevești, e că nu știi când o să termini.
. Chiar dacă peste lume se lasă întunericul, fă tot posibilul pentru a scoate la lumină cât mai mulți oameni.
. Când te reverși de propria-ți suficiență, greu îi mai oferi ceva sufletului.
. Un aforism renumit nu e cel emis de o minte ageră, ci acela care rezonează în cât mai multe universuri.
. Toate greutățile unei vieți, luate laolaltă, nu cântăresc cât lespedea mormântului.
. Cu o suflare alături, și aerul din cameră e mai respirabil.
. Exigența față de alții e precum crivățul și gerul, exigența față de sine e ca vântul de primăvară.
. În politica de cadre, zâmbetul e preferat, rânjetul e promovat.
. Regretul nu e leacul, regretul e pansamentul.
. Puritatea caracterului în carate de modestie se măsoară.
. Mintea e farul care luminează calea, inima e „gipiesul”.
. Schimb convenabil: haina de pe mine pentru haina celebrității.
. Orice om de rând aspiră la statutul de om ieșit din rând.
. Starea ta de bine se răsfrânge și asupra celor din jur, așadar prioritatea lor ar trebui să fie grija față de tine.
. Pesemne am îmbătrânit, merg conștiincios la votare.
. Nu eu mușc, ci șarpele din mine!
. Imaginea de sine se creează și prin selfie, nu doar prin fapte mărețe.
. Scriitorul în pană de inspirație e ca omul intrat în moarte clinică.
. Nepotrivirea de caracter duce la divorț; dar și potrivirea de caracter duce la despărțire: din plictiseală.
. Unii strâng bani să le ajungă și pentru ziua de mâine, alții să aibă mai mulți decât vecinul.
. Omul condus de hazard e ca avionul setat pe pilot automat.
. Numai bucurându-te de puținul pe care îl ai, vei gusta fericirea.
. Nu încerca să fii perfect că poate reușești!
. Dacă interlocutorul ne zâmbește frumos și ne aprobă politicos, atunci suntem fermecători când batem câmpii.
002057
0
