Poezie

O d ă

(în metru antic)

1 min lectură·5 iulie 2009

Mediu

Oare-nțelegi tu, dulce trestioară,

cum ai trăsnit adânc sub fruntea mea

ca într-un templu-nalt de rugăciune

pierita-mi liniște –

minune?

Când îmi lipsești poeme-ți scriu, iubito,

și-n inima-mi te-asemăn c-o zeiță:

pășești ușor, ești toat-o adiere

de vis nebun

și mângâiere.

Când vii-nainte-mi simt cum mă cuprinde

farmecul tău de mică vrăjitoare

în lațul lui de foc, întins de tine,

și ard mocnit,

vezi-mă bine.

Ai ochi frumoși, și știi că ești frumoasă!

Oglinda îți șoptește: Nausicaa,

ingenua cea pururi fără vină –

ea unică

și tu divină.

Iar sufletul tău bun e o comoară.

Nu-l risipi în dăruiri deșarte

căci nu te prețuiesc cum se cuvine

nici cel ce-a fost,

nici cel ce vine.

Rămâi ce ești: Iubirea mea cuminte –

care mă arde cu tristețe pură

și-mi freamătă în sânge caldă, gravă

dorință –

prea dulce otravă…

003.012

George Ene. “ O d ă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-ene/poezie/13895385/o-d-a

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.