Proză
Norii și vacile
1 min lectură·
Mediu
Norii când se obosesc se ascund în frunze.
Nici n-ați fi crezut...
N-ați văzut nori verzi?
Sunteți siguri?
Nu în orice frunze, doar în trifoi.
De asta, dacă scapi o vacă în trifoi se umflă.
Da’ las-o doar un pic, să vezi cum umblă cu coarnele în
nori.
Ș-apoi, să nu-mi spuneți mie că dânsa nu paște cu gândul
doar la trifoi cu patru foi.
De ce credeți că laptele-i alb? Numai de la nori!
Dacă o pui la jug să ai grijă, că una a lăsat și Carul Mare
și Carul Mic pe cer, pe unde-o fi umblat ea și dusă a fost.
Acuma, Doamne iartă-mă, da’ și omu\' \'cela, dacă a văzut o
dată că-l pierdu pe unul de ce i-l mai dete și p-al
doilea?
Auzi, tu, nană Floriță? Vaca dumitale câte kile de lapte
dă?
...
Cum adică-i a făta? O’ ai și scăpat-o ‘n trifoi?
...
Da’ pu că nu știu io dacă Flore a dumitale o fi în stare
s-o și mulțumească. Să nu crezi dumita’ că dacă-i vacă e și
proastă.
002293
0
