Stupoarea ca revelație (1)

Îmi permit să fac pe prostul: aflu zilnic că nu știu nimic! Orice idee nouă nu e decât un pretext ca, mai târziu, proștii să se laude că o știu! Ar trebui să fim mândri de prostia noastră: avem ce exploata, deștepta sau chiar maestrifica! Iertăm prostia fiindcă e frumoasă: tem-bella nostra innocentia! Viața, acest coșmar în care mereu ne trezim că visăm! Uitați-vă cu atenție la om și veți înțelege de ce vă spune că natura se prostește... Sunt un optimist: nu-mi dau palme înainte să-mi iau un șut în dos... N-o să te pună niciodată pe gânduri ceva care încă te mai poate prosti. Viața e o curvă. Hi-hi-hi! Tatăl meu e lemnolog (zice Pinocchio)...mi-a făcut un kilometru nazal! Ratarea... acest crocodil palpabil! Cea mai subtilă ironie mi se pare moartea: ne trebuie o viață întreagă ca s-o înțelegem! Moartea n-are decât să se odihnească în pacea ei tembelă! Atâta timp cât sunt, e absolut firesc să nu o cunosc. Când o să mă ia lumea ailaltă o vor cunoaște și îi vor da te miri ce importanță alții. Eu, în nici un caz! S-au cunoscut pe Internet și și-au dat întâlnire \"ca să moară împreună\"... Iată ce viteze molto vivace pot să atingă japonezii în lumea noastră grăbită și aglomerată! O lume în care n-avem timp nici să \"murim ca lumea\"! O lume în care tot mai mulți obosesc să trăiască, încă înainte de a ști ce-i aia oboseala. O lume în care obosim de prostie, pentru că nu suntem în stare nici să ne facem că trăim! Orice am face e contra naturii prostia de a nu munci. Până și viermele e un maistru minier în paradisul lui fructifer!