Poezie
să aiurim de bine
„I’m free to decide...I’m not so suicidal afterall”-The Cranberries – Free to decide
1 min lectură·
Mediu
în capul mesei e bărbatul e circul lumii
și apogeul comitragediei
războaie peste cruci
urmate de cruci
peste războaie
și cînd ne tragem sufletul nici nu-i sigur
că e pe lumea astalaltă
da
suntem relaxați
scrie și pe ușă la bancă: „trageți.
aici sunt sufletele d-voastră”...
e o confuzie mă gîndesc
la zilele revoluției
cînd am rupt-o în fericire
pînă și the day dreaming nightmare
sau cine naiba a mai tras în noi
e liber
la asta subscriem deși pe alocuri
ne locuiește un mister foarte descriptiv
suntem și noi paseri rare invităm la dans
pînă și moartea
ne și repezim
grămadă ordonată
da’ distinsa doamnă ne scapă zice faceți loc
zice
ar trebui să vă fie rușine
unii chiar se sinucid e o rușine desigur
celor mai mulți li se rupe
rămureaua din codru sau
preferă să-și ia cîmpii
fratele meu
totul
e bine rău
totul e să ne tragem sufletul
și la urmă să aiurim de bine
063.388
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Asztalos
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 159
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
George Asztalos. “să aiurim de bine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-asztalos/poezie/1775849/sa-aiurim-de-bineComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Totul e sa ne tragem sufletul - da, asa e. Cine a trecut prin starea aceasta de \"disponibilitate\" cu viata, din cauza ramurelei sau preferand sa-si ia campii, cred ca totusi priveste sinuciderea nu atat ca o rusine, cat ca o tragedie, prin uriasa ei eroare si inutilitate. Viata e prea plina de sens, darul vietii prea miraculos, iubirea lui Dumnezeu \"prea\" fara capat pentru a le intoarce spatele.
0
ai dreptate. nu e doar o rușine. e o treabă de fraier de-a dreptul.dacă nu de laș.o tragică farsă ridicolă. în zilele revoluției. așa era privită ieșirea în stradă. pură sinucidere. viața era prea fără sens. fără miracole. și fără D-zeu.
acum suntem mai disponibili. da. ne mai tragem sufletul. dar era oare posibil acest relash...fără acei \"sinucigași\" rupți în fericire?
amical, cu mulțumiri pentru stendbai și aprecieri,
george de asztalos
acum suntem mai disponibili. da. ne mai tragem sufletul. dar era oare posibil acest relash...fără acei \"sinucigași\" rupți în fericire?
amical, cu mulțumiri pentru stendbai și aprecieri,
george de asztalos
0
George,imi pare rau, nu asta am vrut sa spun, sa-i jignesc pe mortii revolutiei. Nici prin gand nu-mi trece sa numesc mortii de la revolutie sinucigasi. Aseara cand ti-am citit poezia eram probabil obosita si n-am inteles se vede nimic din ceea ce urmareai tu sa spui. Dar acum daca mi-ai dat mura in gura pricep si eu ca e o ironie la adresa celor care ii numesc sinucigasi pe cei care au fost de fapt eroi si care se folosesc de jertfa lor pentru a se \"relaxa\". Ceea ce e de fapt foarte dureros. Asa ca textul tau e foarte binevenit pentru a ne aduce tuturor aminte.
Daca mai vin la tine, iti cer intai lamurirea textului si apoi ma incumet,mai ales daca e seara tarziu si simt ca organul de perceptie a ironiei e scos din priza la mine:) Numai bine.
Daca mai vin la tine, iti cer intai lamurirea textului si apoi ma incumet,mai ales daca e seara tarziu si simt ca organul de perceptie a ironiei e scos din priza la mine:) Numai bine.
0
unde vezi tu că ai jignit? exagerezi. e o mică diferență de percepție. atît. nu un capăt de țară. e simplu. noi am decis. atunci. și unii dintre noi s-au \"sinucis\" ca alții să trăiască mai bine. să aiurim de bine...:)
amical explicativo-sfătos,
încă nesinucisul de george de asztalos
amical explicativo-sfătos,
încă nesinucisul de george de asztalos
0
Pai m-am scuzat pentru ca am comentat fara sa-ti vad textul, mi-a scapat total ca vorbeai de revolutie, probabil ca strofa a treia mi-a alunecat in fata ochilor fara sa-mi intre in vizor. De aceea m-am scuzat. E normal sa te scuzi cand comentezi un text cand nu l-ai citit ca lumea si n-ai inteles nici macar despre ce era vorba, d-apoi alte subtilitati. Nu ca ti-am perceput \"altfel\" poezia pentru ca gandirea mea ar avea o anumita coloratura, ci pur si simplu nu ti-am perceput-o deloc, probabil din cauza de oboseala. :)Numai bine:)
0
Inca ceva: cand am scris \"cine a trecut prin starea aceea de disponibilitate \" am vrut sa spun: \"cine a trecut prin starea de a fi pe cale sa se sinucida\". Nu m-am referit la revolutie, pentru ca nu percepusem ca vorbeai de revolutie. Vorbeam de o stare a mea personala, mi-am amintit de o traire a mea, adica eu insami am fost in pragul deznadejdii aceleia extreme - fara legatura cu revolutia - si de aceea probabil am fost oarba la textul tau. Nu voiam sa dau aceasta explicatie intr-un com aici, dar uite ca mi-am dat seama ca vorbim ca doi surzi si sunt silita sa scriu acestea. Eu vorbeam de o traire a mea personala si de faptul ca daca treci prin ea o condamni mai putin sau chiar deloc desi stii mai bine decat oricine ca e o greseala, iar tu vorbesti de curajul civic si de jertfa sociala.
0
