Mediu
Europa ți-am cedat un deget și tu îmi iei toată mîna
o să te răpesc ca un taur alb
și toate tîrfele mele urîte vor țipa
o să fac dragoste cu tine sub pomul galben
și pomul va deveni verde pe veci
treaba e destul de serioasă sunt bolnav
de simpatica ta paranioe
și obosit să te laud
ca Noe pescuind în deșert
Europa pentru fiecare din
conexiunile tale pe Google
China are de șaișpe ori mai multe
există o singură Elveție
multe găurele de mici teroriști
și încă mai număr
Europa încă mă ții în așteptare
expatriat aici pe graniță
să-ți apăr șoriceii de lei
Europa doi euro și ceva rest
în cenți americani
și o oră din stupidele mele
abilități lucrative
Europa du-te dracului cu vîntul tău elitist de schimbare
mă simt drăguț de urît în relație cu frumusețea ta schizoidă
mă simt realmente copilăros față de xxx-ul tău
și sexul meu te place
Europa politicienii mei nu mai au mijloace
să-mi fure sărăcia de vise
unde mama mă-sii să mă duc?
nu-mi place dar trebuie să ies afară
să găsesc ceva de mîncare
și să văd cum te droghezi
mașina ta semnificativă ne-a prins
cum ne holbam la tine goală
de la o distanță sigură Europa
așa vom leșina în monitoare
cu o mînă pe-afară
ca Alexandru cel Mare
Europa trei sute de spartani vor lupta pentru tine
cu Hollywood și Godzilla
și nu au nicio șansă
002.880
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Asztalos
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 240
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 41
- Actualizat
