Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Un zîmbet memorabil

1 min lectură·
Mediu
aveam peștișori aurii și ei circulau de jur împrejur,
într-un bol, pe masă, lîngă draperiile grele
care acopereau priveliștea ferestrei și
mama, zîmbind întotdeauna, dorindu-ne pe toți
cît mai fericiți, mi-a spus, „fii fericit Henry!”
avea dreptate: e mai bine să fii fericit
dacă poți
dar tata continua să o bată ca și pe mine
de cîteva ori pe săptămînă în vreme ce
se înfuria în rama lui de 6,2 picioare fiindcă nu putea
să înțeleagă ce îl atacă pe dinlăuntru.
mama mea, biet peștișor,
dorind să fie fericită, bătută
de două-trei ori pe săptămînă
îmi spunea să fiu fericit: „Henry, zîmbește!
de ce nu zîmbești niciodată?”
și atunci zîmbea să-mi arate cum
și era
cel mai trist zîmbet pe care l-am văzut vreodată.
într-o zi peștișorii aurii au murit, cu toții,
pluteau pe apă, pe părțile lor laterale,
cu ochii încă deschiși
și cînd a ajuns acasă tata i-a aruncat la pisică
acolo pe podeaua bucătăriei noi ne uitam la mama
zîmbea.
006.438
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
163
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

George Asztalos. “Un zîmbet memorabil.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-asztalos/poezie/13922939/un-zimbet-memorabil

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.