Migrez sub vara noastră
au trecut vise peste Podul Minciunilor
e departe de adevăr
stau clandestin in trenul nopții
și scriu ingândurat cu poza
ridicată in slăvi
și în icoane.
sunt demonul
prefața unei gândiri juste
eu mi-am redus tristețea la o metaforă fără sfârșit
un glob de cristal mă înăsprește neîncetat
lumea e un univers abstract
și eu un punct dezolant.
într-o zi mă
rar mă trezesc dimineața
parcă dezgustat de culoarea visului alb-negru
fac exces de neglijență
și răpesc oricui evaziunea proprie
de conștiința existenței reflective..
sunt eu omul cu zece
Rochia ta de seară
Atinge fin domol îmbrătișările mele.
Curg zâmbete și ochi de ceară
Dar tu
Sub rochia de seară
Stai dreaptă și mândră
Ca in fața unui pluton de execuție
Sub rochia de
Se lasa noaptea..
ea este ascensorul spre visele mele
spre patimi,
spre suferințe,
spre diziluzii
și as încerca sa dobor noaptea,
să o adorm cu povestile mele,
povesti ce mă lasă rece
dar
GS