Poezii

De câte ori renasc în zori Din noaptea singură și rece Prin fața ochilor mi se petrece Un văl cu chipul tău, de-atâtea ori. De câte ori vântul adie Alint rostit de vocea ta, Parcă nici șoapta

Pe drumuri mă pierd de când mă știu. Pe drumuri sunt dus tot timpul cu gândul. Și-alunec așa, mergând în pustiu... Pe umeri se așează noaptea, prin păr mă mângâie vântul. Departe mă poartă

Miroase a ploaie Și totul e calm și-atât de tăcut. Stau singur pierdut în odaie Privesc, prin fereastră, la nori și ascult. Perdelele tremură. Și ceru-i ca marea și-atât de întins... Trupu-mi

Aștept în gară un pachet. Și trenul asta...nu mai vine... E ud peronul și pe șine Se scurge-o umbră de regret. Încremenit stau fără rost. Letargic, un surâs naiv M-a prins și-acum îi sunt